Dor de zori

La moara lui Felix

R[s[rit

Ne dor orizonturi strivite de bezne
În noaptea adâncă, arzând ca o sete,
Ce poartă lințoliul țesut din secrete
Din creștet spre umeri, pe brațe, spre glezne.

Făclii tremurânde-n cotloanele sumbre
Atrag ca o vrajă dorințe și vise
Și flacăra arde, cu zboruri ucise
Pictând pe tabloul cunoașterii umbre.

Scântei colorate apar de niciunde
Să-ncânte privirea, spre ele s-atragă,
Dar nu taie bezna, cortina e-ntreagă
Și-n spatele ei drumul vieții se-ascunde.

Doar zorii aduc izbăvire deplină
Când tot orizontul se-ncinge-n rubine
Și drumul de viață ce duce la Tine
Ne-apare, Părinte, scăldat în lumină.

Alungă-ntunericul, Doamne, cu zorii,
Să curgă lumina divină pe pleoape
Și-n ea să simțim cât ne ești de aproape
Pe drumul țesut din lumină, spre glorii!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 octombrie 2019

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.