Simion Felix MARȚIAN: Lumina din Cuvânt (poeme)

Anotimpuri

S-a auzit ceva, ca un oftat,

O cută pe cortina de tăcere,

Era tristețea frunzei în cădere,

Cu straiul ei de ruginiu pătat.

Deja e toamnă?- m-am trezit țipând,

Lăsați decorul vechi expus vederii,

Mai am de scris la poezia verii!

Dar frunzele cădeau pe rând, pe rând…

Prin noi curg clipe, ore, zile, ani,

Dar ne-mplinim în anotimpuri rostul,

Plătindu-i vieții, prin ce facem, costul,

Tot noi fiindu-i, însă, artizani.

Trăim cu viză de flotant aici,

Privind spre veșnicia ce ne-așteaptă,

Dar fiecare anotimp e-o treaptă

Urcată cu-mpliniri, mai mari, mai mici…

Știind că viața-i doar un episod

Ce se consumă-n scrijelirea gliei,

Privind spre anotimpul veșniciei

S-avem aici, în toamna vieții, rod!

Neunkirchen, 26 august 2019

Orizont marin

Cu hohot de nelinişti se zvârcoleşte marea

Şi zbuciumul ei tainic se sparge-n albatroşi,

Îi simt în valuri pulsul şi-n orizont chemarea

Spre ţărmuri de odihnă cu zorii luminoşi.

Mă-mbrac cu valul rece şi alge-mi pun pe tâmple,

Dorind ca spre limanuri cu râvnă să înot,

Dar neştiind că drama urma-va să se-ntâmple:

Ah, orizontul fuge şi simt că nu mai pot!

Abisul greu mă soarbe înfăşurat în spaime

Iar bolta plumburie apasă greu şi ea,

Şi-n sufletu-mi, speranţa mai poate să îngaime:

Dar unde-i orizontul? Unde e ţinta mea?

Când disperarea-ncearcă din mine să se-adape

Şi punctele de sprijin se clatină pe rând,

Îmi amintesc deodată că pot umbla pe ape

Şi pune frâu la valuri, numai aşa: crezând!

Se-aprinde orizontul când soarele apare

Şi iarăşi siguranţa pluteşte-n jurul meu,

E-acolo şi limanul, doar la un pas…mai mare,

Un pas pe care-l face cu mine Dumnezeu!

Eforie Nord, 24 iulie 2018

Citiți mai mult accesând:

http://www.logossiagape.ro/2019/09/26/simion-felix-martian-lumina-din-cuvant-poeme/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.