Lecții de Viață

Daniel lucreaza paznic la noi in campus. L-am chemat mai inainte sa-i dau sa manance un pahar de lapte cu paine. Ei nu isi permit paine si nici lapte. I-am mai dat, dar întotdeauna mergea si manca afara. Astazi l-am chemat in bucatarie si l-am pus la masa. M-am asezat in fața lui si dintr-o data am vazut ca a inceput sa rada. Când l-am intrebat de ce rade, mi-a zis ca este fericit. Fericit ca sta pe un scaun si mănâncă la o masa. Mi-a zis ca el e atat de sarac, incat nu isi permite o masa. Cat a stat la masa si a mancat, a zambit intr-una. Eu nu am mai putut sa zic nimic. Doar lacrimile imi umpleau ochii. Cand a terminat de mancat, si-a atins burta si mi-a zis in romaneste :” Burta mare! E foarte bine!” Si a plecat. Iar eu am dat drumul lacrimilor si am inceput sa plang in hohote.

Cu ce sunt eu mai buna ca ei? Cu ce sunt eu mai diferită pentru a merita lucrurile care le am? Oare de ce nu suntem multumitori si nu apreciem ceea ce avem?

Inca plang in timp ce scriu aici… gandindu-ma la fericirea pe care a simtit-o mancand asezat pe un scaun la o masa…

#Africa #LectiiDeViata #Lacrimi

#SaInvatamMultumirea

#CeAvemEDoarPrinHar

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.