SINUCIDERE, COMPASIUNE ȘI ADEVĂR

POPAS PENTRU SUFLET

Am ezitat (nu mi se întâmplă foarte des) să scriu despre acest subiect.

Am mai scris AICI și AICI.

Motivul reticenței mele de a aborda acum acest subiect este că mulți sunt cuprinși de valul de compasiune al unor sentimente de altfel nobile, dar care nu tolerează încă adevărul.

Totuși, sentimentele și mila nu trebuie niciodată să croiască teologia în detrimentul adevărului, așa că, din compasiune pentru… adevăr scriu, un pic.

Nu mă ocup îndeaproape de pastorul victimă/autor al crimei, nici nu pun problema din punctul de vedere al bolilor mentale/psihice/spirituale despre care s-a răs-vorbit.

Doar un mic avertisment.

Măcar pentru cei care se raportează într-o măsură oarecare la identitatea de creștini, o barieră importantă în calea actului sinuciderii este teama de Dumnezeu și de consecințele eterne ale acestei fapte.

Fuga de suferință, consecințe, falimente, dezamăgiri și câte altele nu este o justificare legitimă înaintea lui Dumnezeu.

Dar…

Vezi articolul original 219 cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.