Rugați-vă (și) pentru pastorii voștri!

Șocul trăit de către cei ce citesc despre sinuciderea unui pastor este de înțeles, iar întrebările lor de multe ori lăsate fără răspuns. Nu l-am urmărit pe Jarrid Willson și nu îi cunosc viața sau lucrarea, dar mă întristează vestea morții sale la 30 de ani, moarte survenită în urma sinuciderii.

Am aflat multe lucruri citind articole despre el. Am citit și multe presupuneri despre el, scrise de către conaționali ai noștri. Gândindu-mă la vestea aceasta las și eu câteva gânduri aici:

1. Chiar dacă pastorii sunt cei ce ajută pe alții să lupte cu depresii, boli, dezamăgiri și nemulțumiri, aceștia – pastorii – nu sunt imuni la nimic din ce bântuie viața unui creștin. Da, se poate să fie mai abili și mai buni în a se proteja, dar categoric nu sunt imuni. Și ei au nevoie de ajutor, iar de cele mai multe ori, aceștia nu realizează că au nevoie de ajutor.

2. Sănătatea mentală nu este garantată nimănui și nu este o rușine că te lupți cu o boală mentală. Trăim într-o cultură în care bolile mentale sunt o rușine și un tabu. Nu vorbim despre asta și dacă ni se întâmplă, de cele mai multe ori negăm asta. Ca popor nu ne îngrijim de sănătatea fizică, cu atât mai puțin de cea mentală. Prevenția și tratamentul bolilor mentale se face cu ajutorul profesioniștilor. Pentru anumite boli se ia și tratament, nu doar rugăciune. De aceea studiem bolile psihice, ca nu cumva să facem consiliere pentru ceva ce necesită intervenție de specialitate.

3. Suntem martorii unei minciuni rostogolite în public: pastorii nu suferă și nu au voie să sufere! Sunt oameni la fel ca toți oamenii cu aceleași trupuri fragile și emoții intense. La fel mor de infarct și pastorii și enoriașii lor. Ca să dau doar un exemplu.

4. O altă miniciună este faptul că pastorii sunt tot timpul înconjurați de oameni, de aceea ei nu sunt singuri. Fals. În ciuda popularității generate de expunerea la mulțimi de oameni, singurătatea trăită de către pastorii contemporani e mai profundă decât ne putem imagina. Întrebați-i câți prieteni apropiați au, câți oameni care le cunosc cele mai profunde sentimente sunt în jurul lor. Atenție, am zis prieteni, nu oameni influenți, nu sponsori.

5. Dumnezeu vindecă. Uneori. Ne rugăm pentru vindecare mai aprins decât pentru orice altceva. Și totuși, uneori, Dumnezeu alege să nu vindece. Nu așa cum vrem noi, nu atunci când vrem noi și deseori tăcerea Lui în aceste cazuri e asurzitoare. Da, cred în El, cred în vindecare și cred în atotcunoașterea & atotputernicia Lui. Știe El de ce alege să facă ce și cum face. Și pentru că îmi recunosc limitările, nu pot să emit pretenții că aș cunoaște motivele sinuciderii lui Jarrid Willson sau lipsa vindecării lui de depresie.

Pot să mă rog pentru vindecerea soției lui, protecția copiilor rămași orfani și pentru sănătatea mentală a mea și a celor din jurul meu.

Rugați-vă (și) pentru pastorii voștri!

Vlad Criznic

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s