Chivotul Legământului ar putea să fie ascuns dedesubtul Muntele Templului din Ierusalim

Timp de secole, căutarea Chivotului Legământului a cuprins imaginația multor oameni, de la producători de filme, arheologi și chiar a unei regine a Angliei. Legendele au plasat Chivotul în locuri îndepărtate precum Etiopia sau Irlanda.

Cercetătorul și autorul Harry Moskoff au mers cu o echipă a CBN News prin tunelurile Zidului de Vest, până la meterezele Muntelui Templului precum și în camerele săpate în interiorul celui mai sfânt loc al iudaismului. Cartea sa, „The A.R.K Report”, redă eforturile întreprinse de cercetător în ultimii douăzeci de ani în căutarea relicvei sfinte.

El spune că una din teoriile vehiculate este aceea că chivotul a fost scos din Templu și dus la Ierihon, la 30 km distanță de Ierusalim.

„În Ieremia se spune că unele dintre vasele Templului au fost scoase și au fost scăpate aşa cum erau, la momentul distrugerii Primului Templu”, a explicat el.

Moskoff a condus echipa CBN News chiar până la locul unde crede el că se află Chivotul.

Moskoff consideră că, de fapt, indiciul cheie se află în spatele unei perete de granit de 570 de tone și spune că instrumente de căutare sofisticate dau credibilitate teoriei sale.

„În urmă cu doi ani, au fost făcute mai multe teste de o echipă de la Universitatea din Nebraska, teste cu sonarul … folosind unde electromagnetice. Testele au relevat că în spatele peretului de rocă se află un spațiu de depozitare,” a spus Moskof.

„Prin urmare, această piatră uriaşă a fost pusă aici cu un scop precis. Unul dintre motive, în opinia mea, este acela de a proteja ceea ce este de cealaltă parte. Și, conform teoriei mele, Chivotul a fost de fapt îngropat de către regele Iosia, probabil în anul 568 î.Hr.,” a spus el.

Sub Muntele Templului se află zeci de tuneluri și camere subterane. „Cu 150 de ani în urmă, Charles Warren,  a intrat în acest complex de tuneluri şi a făcut cercetări”, a spus Moskoff, adăugând că, la momentul actual, tensiunile politice dintre arabi şi israelieni împiedică pe cineva să sape sub Muntele Templului.

„Nimeni nu are voie acum să aducă nici măcar o lopată aici, nimic. Dar, practic, ei au fost cei care au examinat întreaga zonă și au inspectat tunelurile … Nu au putut găsi însă Chivotul.”

Warren, explorator britanic şi unul din primii arheologi ai locurilor sfinte din Ierusalim, a documentat aceste tuneluri la cererea reginei Victoria a Angliei. El a fost doar unul dintre mulți de-a lungul istoriei care au căutat Chivotul.

„Când oameni cum au fost cruciații și cavalerii templari, chiar și Fondul de Explorare a Palestinei, care a fost înființat sub patronajul reginei Victoria, au venit de-a lungul timpului să caute Chivotul, ei căutau un cufăr de aur. De fapt, ceea ce ar fi trebuit să caute este o cameră. Este foarte posibil ca ei să fi ajuns la un perete, cum este cel la care am ajuns şi noi, iar de cealaltă parte a peretelui să fie Chivotul,” a spus Moskoff.

Moskoff crede că Sfânta Sfintelor avea iniţial o altă cameră identică, aflată chiar sub ea.

„De fapt, în planul propriu-zis al Primului Templu, o cameră trebuia să fie construită exact la fel cu Sfânta Sfintelor, care să fie la fel de sacră ca și cea de deasupra ei. Aceasta fost prevăzută chiar de la început pentru a adăposti Chivotul, cu podeaua de aur și interiorul ca şi camera de deasupra ei”, a spus el.

Moskoff explică faptul că Solomon a construit Sfânta Sfintelor pentru ca Chivotul să fie transferat direct sub ea. El crede că Chivotul va fi descoperit într-o zi.

„Sincronizarea este incredibil de importantă. Evident, ar fi o descoperire epocală, una care va schimba regulile jocului în această regiune. Părerea mea personală este că, atunci când se va întâmpla, nu va rămâne un secret. Nu se va strecura nimeni prin aceste tuneluri, știți ce vreau să spun, și să îl scoată afară sub acoperirea întunericului. Nu, va fi o veste care va străbate lumea și va grăbi venirea lui Mesia. Va fi ceva de care toate națiunile se vor bucura cu adevărat,” a explicat cercetătorul.

Moskoff recunoaşte ca filme precum „Indiana Jones” și „Raiders of the Lost Ark” pentru interesul reînnoit în căutarea Chivotului.

„Există anumite lucruri asupra cărora au avut dreptate despre puterea Chivotului … iar forțele distructive ale acestuia nu ar trebui să ajungă în mâinile cui nu trebuie.”

Moskoff vrea ca lumea să știe că Chivotul este mai mult decât o simplă relicvă arheologică.

„Este un lucru real. La fel ca și acum 2700 de ani, există și astăzi. În ea se găsesc primele table ale legii, pe careMoise le-a sfărâmat pe Muntele Sinai, precum şi cel de-al doilea set de tablete. Chiar există. Vom auzi de ele în timpul vieţii noastre, sper. Chivotul este ca un catalizator pentru venirea lui Mesia.”

Până ce va fi descoperit, Chivotul Legământului construit de Moise în pustie va continua să fascineze lumea.

Sursa: CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2019/08/10/chivotul-legamantului-ar-putea-sa-fie-ascuns-dedesubtul-muntele-templului-din-ierusalim/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Chivotul Legământului ar putea să fie ascuns dedesubtul Muntele Templului din Ierusalim

  1. moontyman spune:

    La fel,cred si eu ca Chivotul Legamantului este in subteranele Muntelui Templului.Cititi ce se afirma aici:
    https://www.templeinstitute.org/ark-of-the-covenant-gallery.htm

Comentariile sunt închise.