Autoritățile chineze vor ştergerea cuvântului „Biblie” din cărţile pentru copii

Autoritățile din China continuă lupta împotriva credinței creștine, de această dată au fost luate în vizor cuvinte despre credinţa creştină ce apar în cărţile pe care copii le citesc la şcoală.

Potrivit organizaţiei Fondul Barnabas,  guvernul chinez a dispus eliminarea cuvintelor „Dumnezeu”, „Biblie ”și „Hristos ”din cărți de povești cunoscute, cum ar fi „Robinson Crusoe” și „Fata cu chibrituri.”

Lectura acestor cărţi face parte dintr-un nou plan de învăţământ introdus în China, ce care are ca scop să ajute elevii „să înțeleagă alte culturi”, potrivit Ministerului Educației.

Cum au fost șterse cuvintele?

În romanul clasic din secolul al – XVIII-lea, naufragiatul Robinson Crusoe descoperă trei Biblii în interiorul unei epave. Acesta este un moment semnificativ în povestirea autorului Daniel Defoe, întru-cât Crusoe va continua să folosească Scriptura ca o busolă morală care va aduce transformare spirituală în viaţa acestuia, în timpul în care se va afla pe insulă. Cu toate acestea, versiunea chineză a romanului constată pur și simplu că Crusoe a găsit „câteva cărți”, eliminând ideea că acesta ar fi descoperit o carte spirituală, ca să nu mai vorbim de faptul că această carte ar fi avut vreun efect pozitiv asupra lui.

În „Fata cu  chibrituri ”, autorul danez Hâns Christian Anderson a scris următoarele cuvinte „când o stea cade, un suflet merge să fie alături de Dumnezeu”. În versiunea chineză traducerea este: „când o stea cade, o persoană pleacă din  această lume.”

Citește mai mult:

https://www.stiricrestine.ro/2019/08/08/autoritatile-chineze-vor-stergerea-cuvantului-biblie-din-cartile-pentru-copii/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s