Credința este un fenomen simplu și în același timp complex, greu de explicat, însă ușor de experimentat. "Pentru cel ce crede nu este nevoie de explicație, pentru cel ce nu crede explicația este imposibilă" (Toma D’aquino).

Credința este suma convingerilor despre lume și viață, care se formează în mediul de hrănire al individului, fiind prezentă în toate aspectele din viața omului. Oricine se așază pe un scaun crede că nu o să se rupă. Oricine mănâncă sau bea apă crede că o să-i treacă foamea și setea. Oricine se urcă într-un tren, taxi sau avion crede că o să-l ducă la locul stabilit. Oricine răsucește cheia în contact crede că mașina va porni. Atunci când vorbim despre credință, nu există dovezi, deoarece credința înseamnă să te aștepți ca un anumit lucru să se întâmple. Un orb poate crede în răsărit fără să-l vadă. Ce i se poate explica unui orb din naștere despre răsărit sau asfințit? Biblia vorbește mult despre credință: ,,Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). ,,Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Credința se asociază cu pocăința pentru că, în timp ce credința este întoarcerea spre Cristos, pocăința este întoarcerea de la pacat.

Cum se formeaza credința? 

Un om nu poate avea o credință la care nu a fost expus. Orice român ,,se naște ortodox”, orice arab ,,se naște” musulman, orice indian ,,se naște” hindus/budist etc. Imaginați-vă că un copil crede puternic că se poate juca cu câinele vecinului fără să pățească ceva rău. Într-o zi câinele îl mușcă. După ce experimentează durerea și sperietura, constrâns de propria lui experiență, își modifică credința cu privire la câini. Pentru restul vieții el va crede puternic că nu trebuie să se joace cu un câine străin. Ce nu este credința? Credința nu este un sentiment, este o convingere.

Credința nu este o proiecție în viitor, aceasta este speranță. Credința nu este bănuială, este o încredere neclintită. Credința nu este știință, este o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Credința presupune cunoaștere. ,,Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:14-17). Deși cunoașterea este indispensabilă, ea nu este suficientă. ,,Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac” (Rom. 1:32). Biblia spune că demonii știu cine este Isus Cristos și care este lucrarea Lui, totuși ei nu ajung să fie mântuiți – ,,și dracii cred și se înfioară” (Iacov 2:19).

Adevărata credință în Dumnezeu se supune și se închină Creatorului. Credința autentică presupune decizia de a depinde de Isus Cristos pentru mântuirea sufletului. Făcând acest lucru, omul trece de la poziția de observator al adevărurilor Bibliei la poziția de relaționare spirituală personală cu Isus Cristos. Din punct de vedere al credinței biblice, oamenii se împart în câteva categorii: necredincioși – oamenii care nu cred în nimic religios; credincioși nepracticanți – oameni care cred, dar nu practică ce cred; credincioși practicanți – oameni care cred și practică ce cred.

Credința este singura capacitate care îl pune pe om în relație spirituală cu Creatorul său.

https://www.fiti-oameni.ro/editorial/ce-este-credinta-luigi-mitoi/