V O R B E

Am vrut sa merg le calea către tine Doamne si m-am mers cu pasul meu grabit … am alergat… .

Dar in alergare mea m-am lovit …

M-am lovit de munții de îngrijorare si am cazut!

Am crezut ca pot sa ma ridic si sa alerg din nou ,dar când alergam mai cu dorința de a te intalni, iar m-am lovit, m-am lovit de pietrele ce mi s-au așezat în suflet, de stânci de durere si am cazut din nou, de data asta mai puternic… .

Am crezut ca nu voi putea sa ma ridic vreodata , dar Tu , cu pasi tăcuți, te-ai apropiat de mine si mi-ai spotit:

– Nu trebuie sa alergi pe cale, parcurge-o încet, cu pasi mărunți, ca atunci cand obstacole vor veni în calea Ta, sa nu te mai lovești de ele si sa le ocolesti plină de bucurie.

M-am ridicat atunci si am pornit din nou la drum , de data asta cu pasi mărunți. Evident în calea mea , au apărut din nou obstacolele vieții si anume întristare, durere, suferinta, dar nu m-am lovit de ele ca sa cad, sa fiu infranta, ci am trecut biruitoare prin toate!

Încercările noastre de o clipă sunt teste pe care noi le trecem, sau putem cădea infranti, însă nici o încercare nu e prea mare sa nu o poti trece.

Alexandra Prelipcian

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.