Reflexii în cimitir. Flori și coroane vestejite

onisimbotezatu

După trei zile de priveghi alături de apropiații familiei, am înmormântat-o astăzi pe sora Lia. Durere! Multă durere, să vezi o mamă de 75 de ani care întreabă cu voce tare: „Lia! De ce nu am plecat eu în locul tău, Lia!” Nu încercați să vă imaginați. E cumplit! Octavian Paler definea fericirea astfel: ” Fericirea pentru mine înseamnă ca eu să-mi îngrop părinții, iar copiii mei să mă îngroape pe mine”. Asta indică spre ciclul normal al vieții. Când păintele trebuie să-și îngroape copilul e devastator!

În spatele meu se afla un morman de coroane și flori vestejite. Așteptau plictisite focul administratorilor de cimitir. Nu zic, e un gest frumos să duci o coroană la mormântul unui apropiat care a plecat în alte emisfere. Dar mi-am pus niște întrebări.

Oare când a fost în viață, mama, sora, bunica, soția etc. ai avut vreodată îndemnul să-i duci un buchet de…

Vezi articolul original 260 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.