Când vrei să schimbi frângerea din tine

Într-un ajun de Paste am auzit un pastor povestind că, fiind odată la Ierusalim, a participat la o lecţie de iudaism ortodox şi un rabin a început să vorbească depre obiceiurile de căsătorie ale evreilor din secolul întâi.

S-a ridicat şi a spus că după ce un barbat decidea cu cine sa se căsătorească, tatal lui turna vin într-o cupă şi o trecea fiului său. Fiul se întorcea apoi spre tânăra pe care o iubea şi cu toată solemnitatea unui jurământ înaintea lui YHWH ATOTPUTERNIC, înălţa cupa de vin spre femeie si o cerea în casătorie. Şi îi adresa urmatoarele cuvinte: ‘Cupa aceasta este un nou legământ în sângele meu, e care îl închei cu tine. ‘ Pastorul spunea că explicaţia aceasta l-a uluit… Rabinul acela ortodox a descris obiceiurile nunţii din secolul întâi, o cerere de casătorie folosind cuvintele lui Isus din noaptea aceea:

ACEST PAHAR ESTE LEGAMÂNTUL CEL NOU, FĂCUT ÎN SÂNGELE MEU CARE SE VARSĂ PENTRU VOI.

Cina cea de Taină a fost un legământ de căsătorie.

Mă simt prea frântă pentru a fi aleasă…

Apoi pastorul a spus rar, ca toată lumea sa înţeleagă bine, ţinând cupa în mqini: ‘ Cu alte cuvinte, Isus îţi spune prin această cupă: ‘Te iubesc. Mă leg faţă de tine. Mă dedic ţie. Cupa aceasta este un legământ nou în sângele Meu, pe care îl închei cu tine. Tu Mă iubeşti, vrei să intri în legământ cu Mine? ‘

… se întâmplă chiar acum… cupa trece de la Claude la Harold, şi apoi la Mary. Se împlineste adevărul pe care un predicator mi l-a spus odată: ‘fiecare serviciu de Comuniune aminteste un act marital; atât Comuniunea cât şi actul marital sunt nimic mai puţin decât o ceremonie de înnoire a unui legământ. ‘

Dumincă dimineaţa iau cupa cu mâini tremurânde. Cine îndrăzneşte să ducă provocarea la buze? Cine pecetluieste da-ul lui cu un sărut? Îţi vine să crezi că în ciuda frângerii tale poţi să fii ales? Că eşti ales? VREI SA TE LEGI FAŢĂ DE MINE AŞA CUM M-AM LEGAT EU FAŢĂ DE TINE?

Fiecare abandonare trăită vreodată poate fi abandonata prin acest act sacramental. Voi lua cupa inimii Lui? Dacă da, dacă o voi bea, voi accepta ca viaţa Lui să fie şi a mea. Şi Îi voi oferi Lui viaţa mea.

Şi voi deveni eşecul ce se frânge. Eu sunt femeia cu secrete pe care nu ştie să le exprime, cu păcate ce cresc ca un mucegai negru înlăuntru sufletului meu, femeia ce suferă în tăcere, care s-a simţit zguduită până în străfundurile temeliilor sale şi care ştie ce înseamnă să fii pierdut şi să nu ai idee cum să te reconstruieşti. Eu sunt femeia a cărei limbă ca o macetă ceartă necruţător pe copii, prietena care se poartă rece, care înalţă ziduri de protecţie în jurul inimii ei, cu preţul suferinţei celorlalţi, femeia care a fost interesată de siguranţa ei decât de situaţia altora. Eu sunt mama ai căror copii par puţin gârboviţi din cauza autodistrugerii care nu poate opri relaţia ei pasională cu păcatul, soţia al cărei grumaz se poate întări ca un stâlp încăpăţânat de sare, care a căzut şi s-a spart şi care aştepată cu disperare ca Cineva s-a reasambleze la loc.

Eu sunt un eşec – şi totuşi ei îmi întind cupa cu rodul frânt al viţei. Dacă o iau, dacă beau din ea, accept viaţa Lui. Şi I-o ofer pe a mea.

‘Prin verigheta credinţei, El devine părtaş la păcatele, moartea şi durerile cumplite ale miresei Lui’ – a scris Martin Luther, aceasta fiind imaginea pe care a folosit-o ca să exprime vestea bună a evangheliei. ; De fapt, Cristos preia El Însusi pacatele noastre’ a scris el cu pană de foc. ‘Mirele bogat şi divin, Cristos, se căsătoreşte cu o fata săracă şi rea, o răscumpărată din răutatea ei şi o împodobeşte cu toată bunătatea Lui. Păcatele ei nu pot să o mai distrugă acum fiindcă Cristos le-a luat asupra Lui şi le-a înghiţit’.

CINE TE-A MAI IUBIT AŞA PÂNĂ LA MOARTE? …

Îmi las capul pe spate şi înghit roşul însângerat al vinului şi păcatele mele sunt înghiţite de El. Apoi urmează uşurarea ce însoţeşte această unire din altă lume: CREDINŢA… UNEŞTE SUFLETUL CU CRISTOS AŞA CUM O MIREASĂ ESTE UNITĂ CU MIRELE EI… Cuvintele lui Luther ating toate părţile corpului din mine.

Printr-o astfel de căsătorie, spune sfântul Pavel, Cristos şi sufletul devin un singur trup aşa încât deţin toate lucrurile în comun, la bine şi la rău. Aceasta înseamnă că ceea ce posedă Cristos aparţine şi sufletului meu care crede… Cristos posedă toate lucrurile bune şi sfinţenia; şi acestea aparţin sufletului. Sufletul posedă multe vicii şi păcate şi el Îi aparţine acum lui Cristos. Cristos, Mirele cel bogat, nobil şi sfânt, ia în căsătorie această vrednică de milă şi păcătoasă, îi ia răutatea şi o înzestrează cu bunătatea Lui! Păcatul nu o mai poate acum copleşi deoarece acum ea trăieşte în Cristos!

TRĂIEŞTE ÎN CRISTOS!

Autor: Ann Voskamp | Album: Calea frângerii

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.