Sentimentul onoarei spirituale

Dumnezeu e în control

„Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor.” Romani 1:14

Pavel era copleşit de sentimentul datoriei sale faţă de Isus Cristos şi a trăit ca să arate aceasta. Cea mai mare inspiraţie din viaţa lui Pavel era faptul că-l vedea pe Isus Cristos drept creditorul lui spirital. Am eu acest sentiment al datoriei faţă de Cristos cu privire la orice suflet nemântuit? Onoarea spirituală a vieţii mele ca sfânt este să-mi îndeplinesc datoria faţă de Cristos cu privire la aceste suflete.

Orice părticică din viaţa mea care are valoare se datorează răscumpărării prin Isus Cristos; fac eu ceva care să-I permită Lui să răscumpere prin mine alte vieţi? Pot face aceasta numai în măsura în care Duhul lui Dumnezeu pune in mine acest sentiment al datoriei. Eu nu sunt chemat a fi o persoană superioară celorlalţi oameni, un rob al Domnului Isus. “Nu mai sunteţi ai voştri…” Pavel s-a vândut” lui…

Vezi articolul original 66 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.