Recunoştinţa leprosului

La moara lui Felix

10-leprosi

Tăceau Samaria şi Galileea,
Strivite de amiaza caldă, grea
Când pe drumeagul ce se întindea,
Cu paşi divini scriindu-Şi odiseea,
Isus cu trena liniştii trecea.

Ducea cu El şi pace şi iubire,
Şi sate care răsăreau pe drum
Parcă-nfloreau, ca-n pagini de album,
Când El trecea purtând tămăduire
Care le-nvăluia ca un parfum.

Dar pe decorul ca o sărbătoare,
Ţesut doar din lumini şi bucurii,
Apare, iată, pata care doare:
Zece leproşi cuprinşi de disperare
Purtându-şi moartea-n trupurile vii.

Proscrişi ieşiţi afară din cetate,
Goliţi de vlagă, de speranţe goi,
Aveau nu doar dureri îngemănate,
Ci şi aceleaşi cereri disperate:
Isus, ai milă! Ai milă de noi!

Putea să nu-i audă, să nu-i vadă,
Acel ce e din veac Vindecător?
O, nu, ci cu iubire, sfânta roadă,
Le-a zis: mergeţi la preoţi să vă vadă!
Şi ei păşeau spre vindecarea lor…

Cu fiecere pas către lumină
Ei renăşteau, simţind că…

Vezi articolul original 59 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.