De ce taci, Tată?

La moara lui Felix

DSC_7071

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă, cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri…

Vezi articolul original 83 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.