POVESTE

— Salut! Te rog să nu închizi receptorul.

— Ce vrei? Nu am timp pentru vorbăraia ta, spune mai repede.

— Am fost azi la medic…

— Și ce ți-a spus?

— Sarcina e confirmată, e luna a 4-a.

— Și cu ce te pot ajuta? Eu n-am nevoie de probleme, scapă de asta!

— Mi-au spus că e târziu deja. Ce să fac?

— Să uiți numărul meu de telefon!

— Cum să uit? Alo!… Alo!…

— Abonatul se află…

Au trecut 3 luni

— Salut, copile!

— Salut, dar cine ești?

— Sunt îngerul tău păzitor.

— Dar de cine mă vei păzi? Că aici nu mă paște nici un pericol.

— Ești foarte nostim! Ce mai faci?

— Eu sunt bine! Dar iată mama plânge în fiecare zi nu știu de ce.

— Micuțule, stai fără grijă, maturii sunt mereu nemulțumiți de ceva. Pentru tine e important să dormi mai mult, să prinzi puteri, căci vei avea nevoie de ele!

— Dar tu ai văzut-o pe mama? Cum este ea?

— Sigur că am văzut-o, eu sunt mereu lângă tine. Mama ta e tânără și frumoasă.

Au mai trecut 3 luni.

— Îngerașule, ești aici?

— Sigur că da.

— Astăzi mamei îi este foarte rău. Plânge toată ziua și se înjură pe sine.

— Nu băga asta în seamă. Ești gata să vezi lumina zilei?

— Cred că sunt gata, dar mă tem. Ce-ar fi dacă mama va fi și mai tristă când mă va vedea?

— Ce vorbești, ea se va bucura neapărat! Oare ar putea să nu iubească un copilaș ca tine?

— Îngerașule, dar ce e acolo? Cum e dincolo de burtică?

— Acum este iarnă. Totul în jur este alb și cad fulgi frumoși. În curând vei vedea totul cu ochii tăi!

— Îngerașule, sunt gata să văd totul!

— Hai, copile, te aștept!

— Îngerașule, mă doare și mi-e frică!

Nașterea s-a petrecut ușor. Probabil copilul nu vroia să-i facă durere mamei.

În ziua următoare, la marginea orașului, în apropierea unor blocuri de locuit.

— Fiule, să nu fii supărat pe mine. Așa sunt vremurile, nu numai eu fac așa. Ce să fac cu tine? Am toată viața înainte, iar ție ți-e indiferent, tu pur și simplu vei adormi și atât…

— Îngerașule, unde a plecat mama?

— Nu știu, stai liniștit, se va întoarce imediat.

— Îngerașule, ce e cu vocea ta? Tu plângi? Te rog să o grăbești pe mama, că aici mi-e frig.

— Nu, copile, nu plâng. Imediat o aduc pe mama. Dar tu nu adormi, plângi, plângi cât mai tare!

— Nu, îngerașule, nu voi plânge, mama mi-a spus că trebuie să dorm.

Între timp în blocul din apropiere, în unul din apartamente, se ceartă soțul cu soția.

— Nu te înțeleg! Nu te-ai pornit? Afară e întuneric deja. Ai devenit insuportabilă după ce ai venit de la spital. Dragă, nu suntem unicii în așa situație, mii de perechi sunt infertile. Și reușesc să treacă cumva peste asta.

— Te rog, te implor, îmbracă-te și hai cu mine!

— Unde?

— Nu știu, pur și simplu simt că trebuie să ajung undeva. Crede-mă, te rog!

— Bine, e ultima dată! E ultima dată când mă las dus de nas.

Perechea a ieșit din bloc. În fața lor mergea grăbită o femeie, iar după ea un bărbat.

— Dragă, am impresia că mergi pe o rută prestabilită.

— Nu mă vei crede, dar cineva mă duce de mână.

— Nu mă speria. Promite-mi că mâine vei sta toată ziua în pat. Eu îl voi suna pe medic!

— Liniște… Auzi, cineva plânge?

— Da, uite dincolo se aude un plânset de copil!

— Copilașule, plângi mai tare! Mama ta s-a rătăcit, dar te va găsi în curând!

— Îngerașule, unde ai fost? Te-am chemat. Mi-e foarte frig!

— Eu am fost după mama ta. Ea e aproape aici!

— Doamne, chiar este un copil! Aproape că a înghețat, hai mai repede acasă! Dumnezeu ne-a trimis un copilaș!

— Îngerașule, dar vocea mamei mele s-a schimbat…

— Copile, obișnuiește-te, aceasta e adevărata voce a mamei tale!

#bisericabellu

** text preluat

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la POVESTE

  1. Dumnezeu sa binecuvanteze România și familie din România

    Apreciază

Comentariile sunt închise.