Vă mulțumesc frumos…

Dragi fraţi şi surori de credinţă,

Vă mulţumesc frumos tuturor celor care aţi susţinut lucrările congresului în rugăciune. Mă rog Domnului ca privilegiul unui nou mandat în slujire să Îl onoreze pe El şi să învioreze lucrarea lui Dumnezeu în bisericile creştine baptiste din România. Vreau să vă amintesc şi un gând de încurajare. Lucrarea lui Dumnezeu nu depinde de vreun om, cu atât mai puţin de preşedinte. Ea depinde de Dumnezeu şi de cel în cauză. Lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ta, depinde de bunătatea lui Dumnezeu şi de tine. Fii ce trebuie, fă ce ţi se cere şi vei fi binecuvântat. Dacă te pot ajuta cu ceva, slavă Domnului, dar nu depinzi de mine. Lucrarea lui Dumnezeu din viaţa familiei tale, nu depinde de preşedinte şi nici 100% de tine. Fii ce trebuie, fă ce trebuie, dar foloseşte înţelept şi ajutorul celor pe care Domnul alege să îi folosească. Lucrarea lui Dumnezeu din viaţa bisericii locale nu depinde de preşedinte şi nici doar de tine. Tu, slujitor sau membru, ai rolul tău şi este foarte important. Şi aici, fii ce îţi cere Domnul şi fă ce îţi cere El. Dacă fraţii şi surorile vor fi ce trebuie şi vor umbla în ascultare de Domnul, vor fi binecuvâtnaţi şi folosiţi. Mărturia lor, mărturia Evangheliei în aria lor de acţiune va fi folosită de Împăratul pentru întărirea şi extinderea Împărăţiei cereşti. Lucrarea lui Dumnezeu din comunitatea teritorială nu depinde 100% nici de preşedintele UBR, nici de preşedintele comunităţii şi nici de colegii slujitori. Toţi au rolul lor, important credem, dar nu decisiv. În final, totul depinde de Dumnezeu.

Având în vedere cele enumerate, vă propun şi vă rog să fim oameni în care îşi găseşte plăcerea Dumnezeu. Să ne întoarcem cu toată inima spre Domnul Isus Cristos. Să ne smerim, să cerem, să ascultăm, să implorăm şi să aşteptăm milă. Să fim mai serioşi cu El şi cu Scriptura. Să ne facem slujba bine. Să ne împlinim chemarea şi să ne străduim să fim credincioşi în lucrul încredinţat nouă. Să învăţăm să depindem în permanenţă de Duhul Sfânt. Să nu deznădăjduim în clipe grele. Isus Cristos este acelaşi. El este Stăpânul, El iubeşte Biserica şi El poate transforma oameni. El poate folosi oameni slabi sau cu mai puţine calităţi. Să-I cerem să lucreze prin noi şi cu noi, dar să fim dispuşi să vedem lucrările Domnului împlinindu-se şi prin alţii. Să cerem fraţilor şi să îi ajutăm să fie ce ne cere Mântuitorul prin Cuvânt. Să lăsăm ambiţii fireşti, lumeşti şi să ne maturizăm în credinţă. Să ne intereseze soarta fraţilor de lângă noi şi soarta celor nemântuiţi. Să ne intereseze onoarea Numelui lui Cristos, veşnicia oamenilor etc. Să ne intereseze ce Îl interesează pe El, adică lucrarea de evanghelizare, misiune şi zidirea Împărăţiei divine.

Aici îmi este inima şi aici mă investesc.

La lucrarea aceasta vă chem şi pe voi.

Viorel Iuga

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.