Au ajuns copii noștri o marfă?

Această întrebare mi-a venit recent în minte, într-o conversație cu o mamă îngrijorată din România. Nu pot da detalii privind cazul ei, pot doar să prezint liniile generale.

Din conversația cu această mamă am înțeles că și în România se practică lucruri îngrozitoare de care până acum auzisem că se practică în Norvegia de către Barnevernet. Situația descrisă de ea este similară, într-o oarecare măsură, cu situația familiei Bodnariu.

După aproximativ 7 ani de plasament al unui copil în familia acestei mame, a venit vestea că acest copil va fi luat din familie și dat unui cuplu spre adopție. Se pare că acel cuplu nu poate avea copii.

Auzind această veste, copilul a fost devastat, fiind foarte atașat de familia în care trăiește. Așa ceva mi se pare inuman, greu de crezut și mă înspăimântă, considerând că practicile acestea, de inspirație secularistă, ar putea prinde rădăcini și în România.

Separarea acestui copil de către părinții care l-au crescut de la naștere, vreme de 7 ani, va cauza imense traume copilului.

După cum vedeți, autoritățile române par să își aroge aceleași atribuții de redistribuire a populației ca și statul secularist norvegian.

În acest context, mă întreb, dacă nu cumva am ajuns și în România la fel ca în Norvegia, unde copiii devin o marfă pe care statul îi poate lua de la cei mai sărăci și de la cei cu mulți copii pentru a-i da cuplurilor care nu pot avea copii, familiilor înstărite.

Continuu să fiu îngrijorat de aceste tendințe pe care intenționez să le contracarez, nu doar în Parlamentul European, ci și în România.

Intenționez, de asemenea, să monitorizez îndeaproape acest caz și să vă ofer informații adiționale în măsura în care voi putea și mi se va permite.

Peter Costea

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.