Mitropolit bulgar, atac la Suveranul Pontif: „Când vine Antihristul, Papa să-l întâmpine”

Vizita Papei de la Roma este un act politic, obiectivul fiind acela de a se uni toate bisericile din jurul Romei, iar când vine Antihristul, Papa să-l întâmpine”, a spus Mitropolitul Nikolai al Plovdivului, în discursul său rostit după Sfânta Liturghie Arhierească de la biserica „Sf. Gheorghe”, citat de Radio Plovdiv, ce ţine de Radioul Național Bulgar.

El a spus că vizita este un act politic, pe care Biserica Ortodoxă Bulgară nu îl poate susține pe linie religioasă, potrivit SEGA, citat de Rador.
„Îl întâmpinăm pe Papa de la Roma ca şef al unui stat suveran – Vaticanul – însă nimeni nu ne poate obliga să avem o liturghie comună cu el”, a spus Mitropolitul Nicolai. Cu toţii vrem ca bisericile creştine să se unească. Acest lucru însă poate veni doar de la oamenii din interiorul bisericilor, când episcopii se întrunesc şi discută despre modul în care poate avea loc acest lucru. Politicienii nu vor asta, ei vor exact opusul. S-a creat, de exemplu, aşa-numita mişcare ecumenică, care urmăreşte unirea tuturor religiilor. Dar nu-i aşa că ştiţi că există şi o religie a Satanei. Cum să ne unim cu toţii? Nu e posibil să se unească lumina cu întunericul”, a adăugat Mitropolitul Nicolai. 
În discursul său, Mitropolitul Nicolai a suspectat şi un atac asupra Bisericii Ortodoxe, în pregătirea călătoriei papale și legat de informaţiile din presă. 
„Acest act a fost pregătit din timp. A început printr-o campanie media împotriva Bisericii Ortodoxe Bulgare. Aici nu e vorba de ceasul meu. Este vorba de tot ceea ce Sfântul Sinod a decis și nu a decis. Această campanie a fost pregătită, pentru a veni Papa şi a fi declarat drept Părinte Sfânt, care trăiește în lipsuri și sărăcie”, a comentat episcopul citat de podtepeto.com
Cel mai dificil război este cel invizibil, cea mai grea sabie este cea spirituală. Cele mai demne victorii sunt cele pe care le obținem în noi înșine, a mai spus el, și a subliniat că cei care abuzează de putere mai devreme sau mai târziu pierd totul în această viață. Cuvintele au avut, în mod evident, în vedere politica internă.
Părintele Nikolai a mai spus, citat de BNR, că: „trebuie să devenim martiri? Asta vrea Dumnezeu de la noi? Nu! Dacă suntem dregători demni ai voinței Lui și dacă suntem curați înaintea noastră, pentru ca prin şi în noi lucrarea divină a credinței, a speranței și a dragostei, nu este neapărat nevoie să devenim martiri. Putem să îi fim credincioşi şi în activitatea modestă din viaţa noastră personală, ca oameni obişnuiţi şi creştini şi să ne străduim să îi respectăm cuvântul Său şi să îl ducem la îndeplinire.

Sursa:

http://mobile.hotnews.ro/stire/23127661

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mitropolit bulgar, atac la Suveranul Pontif: „Când vine Antihristul, Papa să-l întâmpine”

  1. taborsinai zice:

    Este uimitor, cât adevăr emană, acest discurs! Nu sânt pentru dezbinare, dar nici ”uniune” cu întunerecul!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.