Nu pot serba în rând cu lumea,

Dar nici nu pot să nu rostesc,

Din inimă, o mulţumire,

Să-ţi spun Isuse, Te iubesc!

Nu merg în pas cu omenirea,

Nici nu fac voia veacului,

Dar când sunt cufundat în gânduri,

Aud suspinul Domnului.

Serbează lumea cum cunoaşte,

Din auzite, din popor,

Dar eu Te-am cunoscut Isuse,

Ca Domn şi scump Mântuitor!

De-atunci îți port şi eu durerea

Chiar dacă n-o pot compara

Cu tot ce-ai îndurat pe cruce,

Acolo, sus, la Golgota.

De când Te-am acceptat în viaţă

Să nu mai fiu un păcătos,

Chiar dacă-mi curg lacrimi pe faţă,

Am sufletul mai luminos.

De când eşti stânca mea cea tare

Sunt de credinţă ancorat,

Cu cât furtuna e mai mare

Cu-atât mă simt mai neînfricat.

De-aceea vin cu mulţumire

Părinte veşnic, iubitor,

Cu Tine merg până la capăt,

Cu Tine drumu-i mai uşor.

Cu Tine simt înviorare

Chiar dacă am de înfruntat,

Prigoană, hulă şi ocară,

Cu Tine mă păstrez curat.

Fii binecuvântat Isuse!

Biruitorule Suprem,

A Ta-nviere ne aduse

O viaţă nouă, un trai demn.

Abia atunci cunoşti ce-nseamnă

Adevărata înviere,

Când nu mai eşti un păcătos

Ci un copil prin înfiere.

Un om schimbat cu-adevărat

Din viaţa plină de ruină,

Din voia celui necurat,

Adus prin Domnul la Lumină.

Dacă în fiecare zi

Trăieşti condus de-a Sa putere,

Prietene, aş vrea să ştii,

Aceasta înseamnă înviere!

Daniel Hîrtie