Mama

Dumnezeu e în control

Ești raza caldă a dimineții,
Ești har divin, ești sensul vieții,
Ești cântec drag, ești armonie,
Ești pace, farmec, bucurie.

Tu, suflet plin de bunătate
Ce totul faci, ce totul poate,
Tu nume sfânt, de pus la rană,
Fii binecuvântată mamă.

Cu tine viața e frumoasă,
Cu tine-i plinătate-n casă;
Tu ești a lumii bogăție,
Ești susurul ce blând adie.

De ziua ta se-aprind candele,
Se împletesc cununi de stele,
Se aștern covoare vii de flori
În zeci și sute de culori.

E ziua ta, e sărbătoare,
Mama e-un nume scump sub soare.
De aceea azi cu bucurie
Din inimă-ți dorim: fii fericită,
De acum și până-n veșnicie.

Puiu Chibici 

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.