Mă-nchin scriind

La moara lui Felix

12

Lumina mă deşiră în cuvinte
Din ghemul încâlcit al multor gânduri
Şi-apoi, aliniindu-mă pe rânduri,
Mă toarnă-n strofe, matcă şi sorginte.

Izvoare am în piept, în ochi, pe buze,
În palmele ce-s gata să rodească
Un grâu ce singur se frământă-n pască,
Şi curg tumultuos peste ecluze.

Respir seninul când ţâşnesc în muguri
Şi-n aripi ce se ţes în alfabete,
Iar inima drapată-n epitete
Încinge ţestul propriilor ruguri.

Mă-nalţ înflăcărat şi curg în versuri,
Zădufu-l domolesc cu adiere
Şi, ca într-o perpetuă-nviere,
Trăiesc geneza altor universuri.

Ai pus în mine, Doamne, o lumină
Ce-aprinde focul dragostei de-a scrie,
Dar eu doresc, trăind în poezie,
Să fiu poem de foc, ce Ţi se-nchină!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 21 august 2018

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mă-nchin scriind

Comentariile sunt închise.