ÎNAPOI LA MISIUNE !

Mulţumim Domnului pentru aceste vremuri de har când putem să avem misiune transculturală unde misionari își riscă viața de dragul Domnului. Mulţumim pentru misiunea din localităţile unde nu sunt biserici, DAR exista localităţi prospere unde avem clădiri (biserici) impunătoare pline doar cu lacrimi și amintiri. Oare poate fiecare predicator să slujească măcar o zi din săptămână în asemenea biserici?

Sunt cel puţin zece motive, pentru care merită să cauţi şi tu slujirea în cele mai mici biserici:

1. Pentru că un suflet este mai important decât comorile lumii întregi.
2. Pentru că tu eşti un trimis al Cerului pentru mântuirea celor din jurul tău, iar Domnul a spus unui asemenea trimis mesajul valabil şi azi : ”…Veghează şi întăreşte ce este pe moarte…”
3. Pentru că în bisericile mici nu ești plătit de oameni doar Domnul dă răsplata însă, întotdeauna, El plăteşte cum este cel mai bine.
4. Pentru că în asemenea biserici eşti scutit de nebunia concurenței. Este timp pentru slujire şi la rugăciune şi la predică și la cântare chiar și la poezie.
5. Pentru că participarea la slujbă este întotdeauna procentual vorbind mai ridicată decât la bisericile mari. Într-o biserică de 1000 de membri sunt prezenți aproximativ 600 – 700 membri adică 60% – 70% dar unde sunt doar 10 membri sănătoşi vin la slujbă aproape toţi 90% -100% căci lipsa fiecăruia contează.
6. În bisericile mici procentajul celor ce slujesc este mai mare decât în bisericile mari unde cei mai mulţi sunt inactivi.
7. Neavând încurajarea oamenilor, ci mai degrabă frustrările lor în slujirea acestor biserici vei fi surprins de încurajare directă a Domnului prin experienţe pe care nici nu le aştepţi.
8. La bătrâneţe oamenii aruncă măştile purtate aproape toată viaţa. În aceste biserici majoritatea sunt bătrâni. Aşa că poţi fi uimit de sinceritatea lor, devenind profesori pentru cei mai tineri.
9. Cine acceptă slujirea seamănă cu Domnul Isus care nu s-a ruşinat în miezul zilei să stea de vorbă cu o femeie imorală oferindu-i mântuirea, nici într-o noapte doar cu un om pe care la câştigat pentru Împărăţia Sa.
10. Dumnezeu însoţeşte lucrarea Lui cu har special, după ce penajul mândriei tale a zburat. Acesta este un câştig divin pentru sufletului tău.
Se spune despre un maestru din era comunistă,ca în sfârșit i-a venit și lui rândul să primească un cuvânt de apreciere Fiind bătrân au venit să îl ducă la festivitate
– Maestre iartă- ne că am întârziat câteva minute !
– Cred că ati întârziat nu minute ci mai multi ani ! veni răspunsul

Ca să nu fie prea târziu,eu am decis ! Dar tu…

DOAMNE AJUTĂ! DOAMNE DĂ IZBÂNDĂ!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.