Cu câți arginți îți vinzi păstorul

Cu câți arginți îți vinzi păstorul

Tu membrule pretențios?

De-atâtea ori calci peste el

Ca peste preșul pus pe jos!

Când te-ai rugat ultima dată

Pentru acel care-ți slujește?

Nu cumva faci front comun

Cu cel ce-adesea îl bârfește?

De câte ori te-ai dus să-l vezi

Dacă suspină sau oftează

Din pricina vorbelor tale

Ce inima-i înveninează?

De câte ori te-ai întrebat

De are pâine la copii,

În timp ce tu îl ocărai

Cerându-i explicații mii?

El este om, nu e un înger

Să n-aibă greutăți acasă!

Tu l-ai zdrobit cu bolovani

Fiindcă doar de tine-ți pasă!

Ce caractere nesfințite

Dețin acei ce-s neschimbați,

Ce vor să-i vadă pe păstori,

Săraci, loviți și întristați!

Îi vor prezenți la cununie

Și la serviciile funebre,

La ungere pentru bolnavi

Și la momentele mai negre.

Îi vor la rugăciuni speciale,

La binecuvântări de prunci,

La consilieri parentale,

Prin satele cu văi și lunci.

Te bucuri de a lui jertfire,

Să-l vezi adesea transpirat,

Dar dacă are vreo nevoie,

Tu, membrule, l-ai întrebat?

Ai vrea să corespundă-n toate,

Să nu te mustre când greșești,

Să nu îți spună răspicat

Că trebuie să te sfințești!

Ai vrea prea multe să-ți ofere

În timp ce tu produci nimic,

Să-ți fie tată, mamă, soră,

Un fel de frate mult mai mic.

E-adevărat, așa-i păstorul

Ce este uns de Dumnezeu,

Dar și tu frate să fii omul

Care-l ajută-n al său greu!

Suntem datori să ne susținem

Cu mic cu mare în nevoi,

Să nu avem doar așteptări

Făr’ sacrificii de eroi!

Să ne rugăm stăruitor

Pentru păstorii consacrați,

Slujirile se și împart,

Când suntem frați adevărați!

De vrem biserici sănătoase

Cu un progres fenomenal,

Să fim un trup și o simțire,

Nu unul slugă și altul țar!

Să ne cunoaștem și nevoia,

Nu doar defecte, slăbiciuni,

Să fie un respect în Domnul,

Să fim păstori și membri buni!

Daniel Hîrtie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.