Mi-e alb…

La moara lui Felix

dscf2782

Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e…alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.

Mi-este alb ca-n zăpezi sărutate de ger
Sau ca-n puf luminos de columbă,
Ca-n culori care vin despletite-n eter
Şi în spectrul solar se îmbumbă.

Da, mi-e alb ca în spuma adusă de val
Sau ca-n laptele-adus de la stână,
Îmi e alb ca-n corole de crin, alb floral,
Şi mi-e alb cum e albul de lână.

Copleşit sunt de…alb şi de ceea ce simt,
Şi-nţeleg că această simţire
E îndemnul divin ca trăind să consimt
Să mă-mbrac în strai alb de sfinţire.

Tu îmbracă-mă, Doamne, în haină de in,
Ca să port neprihana în mine
Ca o horbotă albă, din albul divin,
Alb ca dorul curat după Tine!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 4 ianuarie 2019

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.