Dumnezeu să mângâie familia îndoliată!

TIMISOARA. Curg rauri de lacrimi pentru tanara care a pierit intr-un teribil accident petrecut sambata la amiaza pe soseaua ce leaga Timisoara de Buzias.

Ningea, iar drumul era acoperit cu zapada, astfel ca intr-un moment de neatentie, un sofer a derapat cu masina si a ajuns pe contrasens unde a izbit un alt autoturism. In urma impactului, pasagera din dreapta conducatorului auto care a pierdut controlul volanului, chiar prietena lui, Ani Ghergar, de 28 de ani, a murit. Alti 3 oameni, intre care un copil, au ajuns raniti la spital.

Tanara al carei destin s-a frant in zapada era studenta in ultimul an la Politehnica in Timisoara, absolvise cursurile necesare si in timpul liber lucra ca educatoare cu mai multi copilasi, in cadrul unor scoli de week-end, organizate de biserici. Venea benevol sambata ori duminica sa-i invete pe micuti scenete, cantece si poezii, sa le dezvolte abilitatile practice si felul in care sa se comporte in societate.

Astazi, Ani Ghergar era asteptata de o multime de copii la Bacova la ultima repetitie pentru serbarea de Craciun.

Vestea ca educatoarea lor nu mai vine niciodata a cazut ca un trasnet asupra micutilor si parintilor lor.

Era o fata extraordinara, mereu bine dispusa, mereu cu zambetul pe buze, copiii o indrageau nespus. Astazi se indrepta impreuna cu prietenul ei (ranit grav si el in urma accidentului) inspre localitatea Bacova pentru a pregati sceneta cu copiii de Craciun… Nu a contat pentru ea frigul si ninsoarea care era afara, ea voia doar sa vada bucurie pe chipurile acelor copii care veneau de fiecare data cu drag sa invete ceva de la ea.. Nici nu era platita, recompensa muncii ei erau zambetele copiilor. Lucra cu drag pentru ei si i-a invatat multe lucruri. Copiii s-au strans si astazi si o asteptau nerabdatori, dar sora Ani nu a mai ajuns… Vineri aveau serbarea despre Nasterea Domnului si aceasta era ultima repetitie… dar care, din pacate, nu s-a mai tinut… Copiii au plecat acasa tristi pentru ca sora Ani (asa cum ii ziceau) nu a mai ajuns. In masina ei s-au gasit dulciurile pe care le aducea celor mici de fiecare data. Ani Ghergar s-a inaltat azi la cer lasand in urma un gol imens si o nemarginita durere in inima familiei ei si a copiilor …Sincere condoleante familiei!

La revedere Ani, suflet bun😢😭😭„, a transmis pentru opiniatimisoarei.ro parintele unuia dintre copilasii care si-au pierdut educatoarea.

Sursa: https://www.opiniatimisoarei.ro/destin-frant-in-nameti-copilasi-in-lacrimi-tanara-care-a-murit-intr-un-accident-pe-soseaua-timisoara-buzias-era-educatoare-si-mergea-sa-i-invete-pe-prichindei-cantecele-pentru-serbarea-de-craciun/15/12/2018

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dumnezeu să mângâie familia îndoliată!

  1. Pingback: Dumnezeu să mângâie familia îndoliată! – Noutati Crestine

Comentariile sunt închise.