AUREL VLAD 10 ianuarie 1875, Orăştie, judeţul Hunedoara – 2 iulie 1953, Sighet, judeţul Maramureş

S-a născut în anul 1875 la Orăştie, pe linie maternă fiind nepot al lui George Bariţiu. A făcut studii de drept la Budapesta, ca bursier al Fundaţiei Gojdu, obţinând şi doctoratul în capitala ungară. S-a implicat încă din tinereţe în viaţa politică a românilor din Transilvania, fiind unul din reprezentanţii curentului activist din cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania.

Aurel Vlad a fost unul dintre principalii oameni politici români din Transilvania care au pregătit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. El a ajutat nu doar prin acţiunile sale politice, dar şi sprijinind financiar cauza românilor. Înstărit, el a pus drept garanţie întreaga sa avere în acest scop. În decembrie 1918 el l-a însoţit pe Iuliu Maniu la Bucureşti în delegaţia care a dus tratativele pentru recunoaşterea uniri şi organizarea Transilvaniei în cadrul României întregite. Aurel Vlad a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, conducând resortul finanţelor.

După Unirea din anul 1918 a deţinut funcţii de senator şi ministru în mai multe legislaturi. După fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc, a făcut parte din Comitetul Executiv al acestui partid, apoi vicepreşedinte al Delegaţiei Permanente, alături de Alexandru Vaida-Voievod, Nicolae Lupu, Nicolae Costescu şi Pantelimon Halippa. A militat pentru consolidarea Unirii. S-a aflat în fruntea Ligii Antirevizioniste Române. Ascensiunea sa politică a fost fulminantă. La 9 decembrie 1919 este numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor, apoi ad-interim ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul lui Vaida-Voievod. Între 10 noiembrie 1928 – 14 decembrie 1929 ocupă funcţia de ministru al Cultelor şi Artelor, iar între 14 decembrie 1929 şi 7 iunie 1930, de ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul lui Maniu.

Şi pe plan local a rămas la fel de activ, fiind ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PŢ în judeţul Hunedoara sau preşedinte al Camerei Agricole şi Comerţului din Hunedoara. Totodată făcea parte din Sinoadele şi Congresele Bisericii ortodoxe sau chiar preşedinte al Consiliului Administrativ al Băncii Ardeleana. În anii ’40 a lăsat Partidul Ţărănesc şi l-a urmat pe Vaida-Voievod în nou-înfiinţatul partid Frontul Românesc, fiind şef al organizaţiilor judeţene ale acestui partid pe judeţele Hunedoara şi Severin.

După instaurarea regimului comunist în România, la terminarea celui de-al doilea război mondial, a fost arestat de noile autorităţi în anul 1949 şi deţinut pe motive politice. A murit la 2 iulie 1953 în închisoarea din Sighet.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.