Eram în biserică, se făcea rugăciune pentru niște cauze
deosebite, iar eu m-am rugat și am zis: “Doamne, așa aș vrea să văd o minune. O minune clară, aici
e problema și apoi dispare problema“. Era septembrie 2016 și nu știam că rugăciunea mea a și fost
ascultată, nu știam că voi ex- perimenta minunea cerută chiar în viața mea.
Mă numesc Adi Sătmărean, am 34 de ani, sunt căsăto- rit, am 4 copii și pot să spun, privind în
urmă, că Dumne- zeu ascultă rugăciunile și El pregătește fiecare detaliu și fiecare împrejurare
din viața noastră.
În septembrie 2016 aveam de mai bine de un an anu- mite probleme la colon dar niciodată nu le-am
luat în se- rios. Am crezut că este o inflamație ușoară, un hemoroid, care va trece cu creme și cu
timpul. Dar în ultimul timp, se agrava. Nu aveam dureri, dar eram mereu foarte obosit, balonat și
sângeram tot mai mult.

Nu am timp să fiu bolnav

Când am ajuns la un doctor specialist în octombrie
2016, într-o zi de joi, era doar asistenta în cabinet. I-am arătat o poză cu problema mea și
imediat m-a întrebat: “Ești căsătorit? Ai copii?“ Doctorul a intrat să caute ceva în cabinet și
asistenta l-a chemat să vadă, el a spus că re- vine, că e ocupat acum, dar asistenta a insistat să
vină să vadă, și când a văzut n-a mai plecat nicăieri. M-a controlat și mi-a spus: „Acesta nu este
un hemoroid, este un polip. Are 5 cm, marți să vii la operație“. Eu plecasem acolo fără să mă
aștept la nimic grav, habar nu aveam ce este acela un polip. Am aflat atunci că polipul este un fel
de tumoare care poate să fie benignă sau malignă. Cele care sunt ma- ligne sunt cancer. Nu cu mult
timp înainte spusesem cuiva că nu am timp să fiu bolnav…
În afară de soția mea, Irina, nu știa nimeni nimic, și sâmbăta aceea de dimineață singur în cameră,
m-am ru- gat Domnului și-am zis: „De ce acum? Dacă ingăduiai când nu luam pocăința în serios,
înțelegeam. Dar acum, când caut să Te slujesc și să le spun oamenilor despre Tine? Doamne, Tu
încurci! Dar accept voia Ta, oricare ar fi ea, îți cer doar ca eu și familia mea să fim mântuiți.“

E cancer!

Sâmbătă după-masă, un frate proroc a venit la noi acasă și răspunsul a venit: “Vreau să ridic un
steag de biru- ință în această casă, să vădă cei din jur că ai un Dumnezeu adevărat și vei
mărturisi cu gura ta că nu sunt un Dumne- zeu care încurc.“
A două zi, duminică, la slujba de seară, în biserica Ema- nuel Viena mi s-a făcut ungerea cu
undelemn, iar marți când am ajuns pe masa de operație, după câteva minute
de la începerea intervenției, doctorul mi-a spus că nu po-
ate să îndepărteze polipul, așa cum spusese, doar să ia o probă din el. Când l-am întrebat dacă e
grav, a încercat să glumească. I-am spus că soția mea și cu mine putem să suportăm și vești mai
puțin bune. Atunci mi-a pus mâna pe umăr și mi-a zis: „e cancer.“ Și parcă pentru o clipă și eu și
personalul medical ne-am ținut răsuflarea.

Un lanț de rugăciune

În următoarele săptămâni am fost trimis de la un spi- tal la altul și am făcut nenumărate analize,
nimeni nu-mi dădea un răspuns clar, cât de grav este. În tot acest timp, familia noastră mare a
făcut un lanț de post și rugăciune pentru mine. Un verișor a făcut un tabel, astfel încât în
fiecare zi erau mai multe persoane care posteau și se rugau pentru mine. Biserica Emanuel simțea
împreună cu mine și cu familia mea, ca un singur om, au făcut seri speciale de rugăciune pentru
mine. Cred că datorită acestui lanț de rugăciune, credința mea a fost atât de mult întărită, până
acolo că eram bucuros, îmi doream ca doctorii să spună e foarte grav nu te putem opera și apoi o
mare minune să se întâmple. Dacă îmi scria cineva, sau mă suna să mă în- curajeze, sfârșeam prin a
încuraja eu persoana respectivă, atât de încredințat eram că Domnul va face o minune.
Însă veneau și gândurile care ziceau că poate nu am înțeles bine, că poate totuși voi muri și va
rămâne soția și copiii singuri, și mi se frângea inima. Atunci mă rugam: “Doamne, dă-mi un semn“,
și întotdeauna, în scurt timp, primeam un mesaj cu un verset de încurajare sau un mesaj din partea
Domnului pe care l-a avut cineva pentru mine. Iar de două ori, când am fost copleșit de îndoieli,
în clipe de întuneric, soția mea mi-a spus cu putere și hotărâre: “Nu vei muri!“
Când a venit rezultatul biopsiei, vedeam pe fața doc- torului că nu e bine, măcar că el zicea că e
bine. I-am spus despre credința mea în Dumnezeul care face minuni, și înainte să ies pe ușa, am
auzit în mine o voce care a zis:
„spune-i că ai să te întorci și nu o să mai ai nimic“, i-am spus, iar el mi-a zâmbit bătându-mă pe
umăr și a zis: „bine ar fi…“

„La asta nu ne așteptam!“

Pe 20 decembrie m-au internat în spital și mi-au spus că este un început de cancer agresiv, că o să
taie tumoarea iar apoi vom continua cu terapie. Pe 22 decembrie ope- rația a decurs bine, iar după
două zile mi-au spus că fiind Crăciunul, pot să merg acasă și într-o săptămână să mă întorc. Apoi
vom discuta ce fel de terapie să încep.
Când m-am reîntors la spital, doctorul a desfăcut rezultatul în fața mea și a început să citească, a mai citit o dată și apoi a
exclamat: „La asta nu ne așteptam!“. Mi-a spus că nu mai am nimic, că nu mai trebuie să fac nicio
terapie, pentru că nu au găsit nimic canceros în acel polip de 5 cm! Mi-a spus că am avut noroc, că
de data asta am scăpat, dar eu știam că Dumnezeu s-a atins de mine, că voia lui Dumnezeu s-a făcut,
că postul și rugăciunile neîntrerupte ale familiei și ale bisericii au fost ascultate.

Două mâini albe

Când mi-a fost făcută ungerea cu undelemn, o soră din biserică a văzut în vedenie două mâini albe
care s-au strecurat printre mâinile fraților, și s-au așezat pe capul meu! În acel moment am fost
vin- decat, de aceea nu au găsit nimic în acea tumoare, pentru că înainte să intervină ei,
doctorii, a intervenit Dumnezeu Însuși! Binecuvântat să fie Numele Lui în veci!
Vreau să Îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu pentru harul Lui, familiei, bisericii Emanuel și
tuturor celorlate biserici care s-au rugat pentru mine. Dumnezeu să vă răsplătească!

Adi Sătmărean

Sursa: http://www.apavietii.at/ro/o-minune-numita-cancer/