Precum o frunză care cade

Precum o frunză care cade

Din pomul scuturat de vânt

Așa coboară omul veșted,

Uscat și iute spre mormânt.

Azi ești vioi și plin de vlagă

Iar mâine zaci pe nicăieri,

Tot ce rămâne după moarte

E fapta ce-ai făcut-o ieri.

Să nu te-nșeli crezând că rău-ți

Va fi uitat pe-acest pământ,

De-ai semănat mereu neghină

Printr-un vocabular urât!

Ai stat pe culmea aroganței

De unde ai privit fălos

Crezând că ești un neînvins,

Departe de un trai frumos!

Nu ești decât un secundar

Ce numără șoptind minutul,

Când se apropie momentul

Te va-nghiți flămând pământul.

Nu ești decât un sunet iute

Ce-a străbătut întinsa zare,

Căci viața ta călătorește

Spre chin sau înspre sărbătoare.

Vei părăsi această glie

Pe care ai călcat-o-n grabă

Mânat de-o inimă haină

Sau de iubirea cea grozavă.

E important să lași în urmă

O zestre care nu se trece,

Mireasma faptelor frumoase,

Nu doar un vânt nespus de rece.

Renunță la acele vorbe

Rostite prin abțineri false,

Fii transparent în exprimare,

Căci altfel…omenia-ti zace.

Și eu și tu ne vom topi,

Cu noi, întreaga omenire,

Dar fiecare suntem puși

Să fim exemple prin trăire.

Tu ai ogorul vieții tale

Să îl lucrezi înțelepțește,

Fii responsabil prin credință

Și vezi căci răul te pândește.

Să fim adevărați copii

Curați la inimi, la gândire,

La fapte, oamenii maturi

Care ajung la mântuire!

Daniel Hîrtie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Precum o frunză care cade

Comentariile sunt închise.