Uneori…

Uneori avem tendința,

Să privim la ce a fost,

Și apare neputința,

Și-o durere fără rost.

Lucruri grele ce-au fost spuse,

Sau făcute în trecut,

Printre dorurile-ascunse,

Te apasă tot mai crunt.

Nu stârni trecutul care,

Nu-l mai poți schimba oricum.

Lasă-n urmă tot ce doare,

Nu te mai gândi nicicum.

Ce-a trecut, trecut rămâne,

Nu se poate anula.

Poți să te rogi până mâine,

Și să plângi oricât ai vrea.

Azi privește doar în față,

Și renunță la trecut.

Dacă ești încă în viață,

Poți s-o iei de la-nceput.

Mergi cu Domnul înainte,

Nu te teme dragul meu,

Dacă Domnul e cu tine,

Vei învinge orice greu.

Pîslaru Cristina

20.10.2018

Foto.net

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Uneori…

  1. invictus207 zice:

    Bravo…Ai atins prin simplitatea cuvintelor complexitatea sensului de a trai in prezent,daca,aici este cuvantul magic,poti lasa in urma trecutul…Nu toti se pot debarasa de el in doi timpi si trei miscari,el -trecutul ,lasa urme atat de adanci in suflet incat cu greu poti uita ….Si totusi exista speranta ,cineva v-a obloji ranile cu dragostea pe care o cautam cu atata ardoare…

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.