Pakistan – Curtea Supremă a anulat condamnarea Aasiei Bibi

Curtea Supremă din Pakistan a achitat-o pe Aasia Bibi de „blasfemie” și a decis eliberarea ei din închisoare miercuri, 31 octombrie. Într-o răsturnare de situație dramatică, femeia creștină, mamă a cinci copii, care își aștepta execuția după ce a fost condamnată pentru „blasfemie” în 2010, a fost salvată de la moarte de un complet de trei judecători în cel mai înalt tribunal din țară.
Aasia a petrecut aproape opt ani așteptându-și moartea, după ce a fost condamnată pentru defăimarea numelui lui Mohamed, petrecând în total nouă ani în închisoare. Mai mulți creștini, dar și alte persoane își așteaptă execuția pentru aceeași ofensă, dar până acum nimeni nu a fost executat.
Islamiștii au amenințat că vor paraliza Pakistanul prin proteste în cazul în care Curtea Supremă o va elibera pe Aasia Bibi. În urma verdictului, rapoartele arată că reprezentantul partidului islamist Tehreek-i-Labbaik a afirmat că procurorul-șef și cei care au ordonat eliberarea Aasiei „merită moartea”. La momentul redactării, protestele au izbucnit în marile orașe din Pakistan și soldații au fost trimiși să păzească Youhanabad, cel mai mare cartier creștin din Lahore.
„Continuați să vă rugați” este mesajul care a venit către Fondul Barnabas din Pakistan la scurt timp după ce a fost anunțată decizia judecătorilor și demonstrațiile de protest au început pretutindeni în Pakistan. „Suntem profund îngrijorați față de situația de nesiguranță de după anunțarea verdictul instanței… aceasta ar putea duce la o situație violentă pentru creștini.”
Lăudați-l pe Dumnezeu pentru achitarea Aasiei Bibi de către Curtea Supremă. El a despărțit marea (Exodul 14:21) pentru eliberarea ei în fața amenințărilor și opoziției – acesta este un răspuns la aproape un deceniu de rugăciune cu credincioșie din partea credincioșilor din întreaga lume. Rugați-vă ca Atotputernicul Dumnezeu să fie un refugiu pentru Aasia, să o păzească și să fie o fortăreață împotriva celor care vor căuta să-i facă rău ei și familiei ei (Psalmul 59:1). Cereți ca mâna puternică a Domnului (Exodul 14:31) să oprească eforturile islamiștilor de a crea violență și dezordine în Pakistan și să apere poporul Său de pretutindeni, inclusiv pe cei care i-au luat partea Aasiei Bibi și au lucrat pentru dreptate și libertate.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.