Parc de distracții pentru copii în București, străjuit de statuia diavolului, în triplu exemplar. Iulian Capsali: Simțiți-vă bine, diavolul e cu copiii, în parc!

În Parcul Tei, pe fonduri europene, s-a construit un parc de distracții. Pentru că tot vine sezonul Halloween, pentru amatorii de satanism amuzant s-a ridicat o casă de speriat copiii, străjuită de trei statui colorate, enorme, ale diavolului, cea pusă în centru tronând ca a unui stăpân al legiunilor demonice.
Seamănă mai degrabă cu intrarea într-un templu satanic, decât cu un loc de divertisment.
Cui poate folosi asemenea spațiu împuțit – vă spun ca unul căruia i-a fost scârbă să reziste câteva minute – e greu de înțeles.
Știu că e fost dizolvată de câțiva ani brigada din poliție care se ocupa de sectele satanice, și care au oprit – am aflat asta de la sursă – începutul sacrificiilor umane, cele animale fiind deja curente. Însă este un fapt că satanismul începe să fie scos la lumină prin divertisment sau spectacole – așa cum a fost cel din Elveția, de la inaugurarea unui mare tunel rutier, cu participarea unor lideri politici – totul dând senzația că asistăm la transformarea satanismului într-o mișcare mainstream.
”Cea mai mare viclenie a diavolului este aceea de a induce ideea că nu există.””, scrie Ioan Capsali pe contul său de Facebook.
Dacă privim imaginile, este vorba, de fapt, despre reprezentarea lui Baphomet, un nume legat, pentru prima dată, de procesele templierilor la începutul secolului al XIV-lea. Unii istorici moderni susțin că numele este o scriere greșită, în franceza veche, a numelui Mahomed.
Francmasonii au un ritual în care se închină la Baphomet, situație care a atras, la vremea respectivă, mânia Vaticanului.  În 1966, oficial, a fost creată Biserica lui Satan, în care Baphoman este atotputernicul, adulat și venerat de toți membrii ordinului, potrivit efemereide.ro.
Citiți mai mult:

Sursa: https://m.activenews.ro/stiri-social/Parc-de-distractii-pentru-copii-in-Bucuresti-strajuit-de-statuia-diavolului-in-triplu-exemplar.-Iulian-Capsali-Simtiti-va-bine-diavolul-e-cu-copiii-in-parc-136801#.W81_-2RiH6c.facebook

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la Parc de distracții pentru copii în București, străjuit de statuia diavolului, în triplu exemplar. Iulian Capsali: Simțiți-vă bine, diavolul e cu copiii, în parc!

  1. Katherine spune:

    Buna ziua!
    Asta e chiar de prost gust… păi cum ne educam copii?

  2. Pingback: Parc de distracții pentru copii în București, străjuit de statuia diavolului, în triplu exemplar. Iulian Capsali: Simțiți-vă bine, diavolul e cu copiii, în parc! — Ciprian Barsan – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-a

Comentariile sunt închise.