REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE Ce să mai spunem la așa rezultat decât că…

Corabia istoriei se duce în derivă
Cei ce-s la bord acum, n-au nici o perspectivă
Filosofii, politici – e drept, le condamnăm
Însă cu toate-acestea, parcă ne scufundăm!

Pe marea timpului venim cu greu prin vijelii
Iar anii navigării sunt sute… ba chiar mii
De la Adam străbunul și până azi la noi
Cu toții au trecut prin greu și prin nevoi!

Războaie, ciumi, necazuri au năvălit într-una
Și au lovit cu valuri ce-au menținut furtuna
Pe când credeam că lumea încet s-a liniștit
Iată, un uragan în larg iar a pornit!

Familia – acesta e subiect fierbinte!
Și este atacat de cei ieșiți din minte
Ei ne argumentează, și-o fac cu insistență
Că orice om își are drept la independenţă

Așa cum uraganul pornește-n larg și-apoi
Vine spre țărm cu grindini, vârtejuri și cu ploi
Stricații se prezintă ca inocenți, amabili…
Apoi ne demonstrează de ce sunt ei capabili

Intră cu propagandă prin școli și instituții
Și ne invită tactic să mergem la discuții
Părerea lor cumva de e contracarată
Din oamenii de bine, ies bestii dintr-odată!

De nu accepti ce spun, nu mai țin cont de tine
Se duc în tribunale, distrug vieți și destine
Ce este de făcut? Și cum să procedăm?
Ne ducem înainte? Ori să ne resemnăm?

Biserica-i chemată să-și spună azi cuvântul
Azi s-o audă cerul și iadul și pământul
Familia-i celula de Dumnezeu creată
Și nu putem admite o altă variantă!

Noi știm cu toții bine că acest uragan
E socotit în neguri, chiar însăși de Satan
Dar orice uragan cândva se și oprește,
Iar Dumnezeul nostru de-a pururea domnește!

Cornel Olan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE Ce să mai spunem la așa rezultat decât că…

Comentariile sunt închise.