Prima VARIANTĂ – Cum va fi reglementat parteneriatului civil în România Homosexualii au interzis la adopții

Parteneriatele civile se vor încheia în fața notarului public, iar adopțiile, împreună sau separat, de către parteneri de același sex, sunt interzise. Asta anunță jurnaliștii de la Hotnews.ro. care au intrat în posesia primei variante a documentului care va reglementa parteneriatul civil  între persoane de același sex, dar și de către persoane de sex diferit.

Reglementările propuse vin ca urmare a deciziei Curții Constituționale în cazul Coman-Hamilton, care practic obligă legiuitorul să ofere recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și obligațiilor persoanelor de același sex care formează un cuplu. CCR a decis că „un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual”, se arată în documentul CCR. În acest sens, Curtea precizează totodată că „persoanele de același sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare”.

Sursa:

https://www.stiripesurse.ro/prima-varianta–cum-va-fi-reglementat-parteneriatului-civil-in-romania-homosexualii-au-interzis-la-adoptii_1295778.html

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.