Au străbătut 6 km pe biciclete pentru ca 6 milioane de români să voteze DA la referendum

Peste 200 de biciclişti au străbătut oraşul Bistriţa ca să promoveze participarea la referendumul pentru familie şi răspunsul „Da” la întrebarea adresată de către organizatori. La turul „6 kilometri pentru 6 milioane”, participanţii au îmbrăcat tricouri albe pe care era scris pe o parte „Hai la referendum!” şi pe cealaltă parte „Votează Da!”.

Cristian Rauca, de la departamentul de tineri a Bisericii Penticostale „Sfânta Treime” din Bistriţa a declarat pentru Timp Online că ideea organizării unui tur ciclist al oraşului este de „a-i face conştienţi pe oameni de ceea ce se întâmplă în România în 6 şi 7 octombrie”.

Iniţiativa aparţine celor trei milioane de cetăţeni ai României care au semnat petiţia. Iată-ne după mai bine de doi ani de zile în care lucrurile prind contur şi referendumul să aibă loc. Vrem să fim văzuţi, să atragem atenţia asupra acestui referendum, acestui eveniment care are loc. Vrem ca România să rămână pe harta ţărilor care îşi păstrează identitatea. Vrem să fim o voce, să tragem un semnal de alarmă, aşadar ţintim nişte valori, vrem să arătăm că suntem oameni care păstrăm nişte valori, am crescut în ele şi vrem să mergem mai departe şi să ţinem sus stindardul acesta de familie, de căsătorie. Nu vrem să excludem pe cineva, să blamăm sau să fim în contradictoriu. Nu asta urmărim, ci să atragem atenţia, să tragem un semnal de alarmă că lucrurile nu merg pe o direcţie bună. Din acest punct de vedere, vrem să spunem întregului oraş că familia este celula de bază a unei societăţi sănătoase. Dacă avem o familie sănătoasă, avem şi o ţară sănătoasă”, a spus Cristian Rauca.

Citiți mai mult:

https://www.timponline.ro/strabatut-6-bicicleta-6-milioane-romani-voteze-referendum-foto/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.