România – un gând şi o inimă în post şi rugăciune pentru Referendumul de revizuire a Constituţiei

Referendumul de revizuire a Constituţiei nu este o simplă campanie electorală murdară, deşi pe reţelele de socializare aşa pare. Referendumul pentru familie este un moment istoric în care lăsăm moştenire generaţiei viitoare siguranţa că ei vor avea dreptul să declare: Că familia înseamnă UN bărbat şi O femeie!

Într-o lume seculară, în care diavolul atacă cele mai sfinte lucruri create de Dumnezeu, avem responsabilitatea de a asigura viitoarei generaţii linişte şi pace! Nu suntem primii! Dar nu trebuie să dispreţuim şi să neglijăm această responsabilitate. De asemenea, trebuie să nu ne lăsăm înşelaţi şi să ne ratăm şansa istorică de a fi parte dintr-un moment istoric.

Trăim într-o ţară liberă şi democratică, doar pentru că doar câteva decenii în urmă milioane de români, creştini, copii ai lui Dumnezeu au plătit cu viaţa lor pentru ca noi să fim liberi! Să nu dispreţuim această libertate! Libertatea înseamnă şi responsabilitate, iar Biblia ne învaţă că în vremuri de restrişte credincioşii sunt cei care trebuie să protejeze naţiunea fiind în spărtură pentru ea!

Înainte ca să ne ceară ceva, Dumnezeu ne-a dat instrucţiuni clare, ce să facem în vremuri dificile!

„Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”. 2 Cronici 7:14

Este timpul să ne unim pe genunchi în post şi rugăciune pentru România, pentru Familie, pentru Referendum! Este timpul să ne rugăm, să căutăm faţa Lui, să ne abatem de la căile noastre rele, să Îl ascultăm, să ne cercetăm de ce am ajuns să trăim asemenea provocări şi să cerem tămăduirea ţării de orice întinare şi pericol pentru familie.

Citește mai mult accesând:

https://www.stiricrestine.ro/2018/09/30/romania-un-gand-si-o-inima-in-post-si-rugaciune-pentru-referendumul-de-revizuire-a-constitutiei/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la România – un gând şi o inimă în post şi rugăciune pentru Referendumul de revizuire a Constituţiei

  1. Unitatea in rugaciune aduce biruinta!

    Apreciază

Comentariile sunt închise.