Adunarea Naţională Bisericească: Participarea la referendum – act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie

Adunarea Naţională Bisericească, formată din toţi ierarhii Sfântului Sinod, reprezentanţii clerului şi reprezentanţii credincioşilor mireni din eparhiile Patriarhiei Române, întrunită sâmbătă în şedinţă, îi îndeamnă pe toţi cetăţenii ortodocşi români să participe la referendumul din 6 – 7 octombrie şi să spună ‘da’ clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, „adică înlocuirea expresiei confuze „uniunea liber consimţită între soţi”, cu formularea clară şi precisă „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie””, informează Patriarhia Română, într-un comunicat transmis AGERPRES.
„Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanităţii, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” (Facere 1, 27-28). Această familie bazată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost binecuvântată şi cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezenţa Sa, a mamei Sale şi a ucenicilor Săi, la Nunta de la Cana Galileii, unde a săvârşit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale pentru viaţa Bisericii. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca iubirea mirelui faţă de mireasă să fie asemenea cu iubirea lui Hristos faţă de Biserică (cf. Efeseni 5, 22-25, 32)”, se arată în Apelul Adunării Naţionale Bisericeşti pentru participarea la referendum, intitulat „Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!”, semnat de PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Citește mai departe:
https://www.agerpres.ro/culte/2018/09/29/referendumfamilie-adunarea-nationala-bisericeasca-participarea-la-referendum-act-de-marturisire-a-credintei-in-iubirea-lui-dumnezeu-pentru-familie–184399

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.