Rugăciune zilnică – Vineri, 28 septembrie

Prin harul lui Dumnezeu, Djien Tadu a supraviețuit după ce a fost împușcat în piept, în timp ce fugea printre flăcări și gloanțe în plin atac asupra unei comunități de etnici Santal din Bangladesh, în noiembrie 2016. La fel ca alți 5500 de creștini, el a rămas fără adăpost, deoarece cabana din lemn în care locuise până atunci a fost arsă. Acum, sponsori ai Fondului Barnaba finanțează construcția unor case simple, de cărămidă pentru credincioșii Santal, pe terenul deținut de biserică. „În fiecare zi veneam să văd progresul. Mă rugam și așteptam … Am văzut o mică lumină de la Isus Cristos. Speranța că voi avea un loc de locuit”, a spus Djien. Rugați-vă că toată această investiție în cărămizi, mortar și țigle să aducă nu numai binecuvântarea fizică pentru creștinii Santal care suferă de mult timp, ci și încurajarea spirituală, văzând purtarea de grijă a Tatălui ceresc față de ei.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.