NU DOAR LA VOT …

De când e lumea și se nasc copii

E-o ordine de Dumnezeu lăsată:

Băiatul e băiat din prima zi

Iar fata când se naște este fată.

Chiar El la inceput a întocmit

Familia model la temelie,

Dintr-un bărbat pe care l-a unit

Cu o femeie ce îi e soție.

Când pe Adam și Eva i-a făcut,

Ca în cămin să fie împreună,

Privind în urmă, Domnul a văzut

Că este o lucrare foarte bună.

Sute de ani cât împreun-au stat

Nu le-a venit în minte vreo idee

Ca Eva să se schimbe în bărbat

Si-Adam să se transforme în femeie.

Iar dacă noi mai credem în Cuvânt,

Să îl lăsăm așa cum scrie-n carte…

Adam a fost bărbat pân’ la mormânt,

Eva a fost femeie pân’ la moarte.

Așa e sfânt și-o vreme a ținut

Această ordine dumnezeiască ;

Însă când oamenii au decăzut,

Păcatul a-nceput ca să domnească.

Până la Noe s-au stricat de tot

Iar Domnu-a nimicit o lume- ntreagă;

Și-a trebuit ca-n zilele lui Lot,

Sodoma și Gomora să le șteargă.

Dar tot ce mai demult s-a întâmplat

E azi privit ca o alegorie ;

Păcatul e acum justificat

Prin legi, decrete și democrație.

Azi, copilașii trebuie lăsați

S-aleagă ce vor fi : băieți sau fete

Și, pentru a nu fi discriminați

Vor împărți aceleași toalete.

Și toți cu numere se vor numi

Atunci când mamele-i aduc pe lume ;

Iar când ei vor decide ce vor fi

Le vor atribui și lor un nume.

Tată și mamă, cum era la noi

Vor fi-n curând cuvinte demodate ;

Părinte unu și părinte doi

Vor fi formulele prin legi votate.

Chiar adevărul clar e deformat

Atât de mult și nu e de mirare

Că mâine Dumnezeu va fi somat

Să-și ceară de la păcătoși iertare.

Dar El acum le cere tuturor

Să fac- așa cum scrie în Scriptură

Și demnitari și preoți, și popor,

Nu doar la vot și nu numai din gură.

Să știe toți că până la sfârșit

Mereu căsătoria să se-ncheie

Așa cum Creatoru-a rânduit …

Doar între un bărbat și o femeie .

SB

September 17th,2018

Carmichael,CA

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.