Votează DA!

”Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui… Orice lucru El (Dumnezeu) îl face frumos la vremea lui.”
Eclesiastul 3: 1;11/a
Unul dintre cei mai fermi politicieni în susținerea și promovarea demersului Referendumului solicitat de către Coaliția pentru Familie și de cei peste trei milioane de români, d-l Senator Titus Corlățean, a folosit mereu citatul biblic prezentat mai sus, inclusiv în discursul ținut cu ocazia acordării votului decisiv din Senatul Romaniei.
Folosind acest citat, domnia sa și-a exprimat încrederea că Dumnezeu Însuși este implicat și rămâne în controlul demersului constituțional privind căsătoria heterosexuală, monogamă.
Ei bine, pornind de la interesanta subliniere de mai sus, am avut un motiv în plus să reflectez asupra aplicabilității afirmației biblice în discuție în cazul Referendumului Românesc.

Astfel că am privit cu atenție la DATA REFERENDUMULUI: 6-7.10.2018 !!! Dacă pentru cei care nu au nicio inițiere în numerologia biblică, înșiruirea de cifre de mai sus nu are nicio altă relevanță decât cea de ordin calendaristic, în ce mă privește, analizând cifrele în discuție prin prisma semnificației lor biblice, am ajuns uimit (uimire pe care v-o împărtășesc) de frumusețea adevărurilor încapsulate în ”vremea”/data Referendumului Românesc.

Concret, am descoperit câteva mesaje extrem de interesante și semnificative, în cifrele datei/datelor calendaristice, privind: protagoniștii evenimentului; esența profundă a Referendumului; acțiunea concretă implicată; opțiunile profunde avute în vedere și, în cele din urmă, impactul pentru viitor al reușitei acestui eveniment istoric, astral, pentru România.
I. PROTAGONIȘTII sau ACTORII REFERENDUMULUI
Dacă privim la cifrele care indică zilele programate pentru plebicist, vom putea constata că atât Omul, simbolizat prin cifra 6, cât și Dumnezeu, simbolizat prin cifra 7, cifra perfecțiunii divine, sunt implicați în evenimentul în discuție! Analizând tot ceea ce s-a petrecut în legătură cu acest demers, în contextul împotrivirii înverșunate a Celui Rău prin unii oameni folosiți, conștient sau inconștient, de către acesta, putem trage concluzia fermă că, într-adevăr, alături de aportul uman, al oamenilor de bine, implicarea divină a fost în mod evident prezentă. Dar, desigur, implicarea umană și, mai ales, cea divină vor fi dovedite, mai ales și în mod decisiv, prin finalizarea cu succes a Referendumului pentru Familie!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.