Frica vine ca o piază
Care te descurajează.
Vine-ncet în prima fază,
Iar apoi insuflă groază.
Nu mai poți să te-odihnești,
Liniște nu mai găsești,
Te frămânți, ești tulburat,
Și o ți într-un oftat.
Frica că va fi mai greu,
Te frământă și mai rău.
Te sufocă atat de tare
Că și inima te doare.
Nimic nu mai poți să faci,
Zi de zi de tine tragi,
Căci frica te zăpacește,
De putere te sleiește.
Tot cauți și te gândești
Ce soluții să găsești.
Dar mintea ți-e încuiată,
Parcă cum n-a fost vreodată…
Vino la Isus degrabă,
Dă-i ființa ta întreagă.
Frica lumii să o lege,
Și să te elibereze.
Doar frica de Dumnezeu
Este bună dragul meu.
Ea nu este-n felul lumii,
E ‘nceputu-nțelepciunii.
Și nu face rău, ci bine
Dar n-o are orișicine.
E o frică ce te-ajută,
Să rămâi pe calea strâmtă.
Să te poți păzi de rău,
Lângă bunul Dumnezeu.
Pîslaru Cristina
13.09.2018
