Frica vine ca o piază

Care te descurajează.

Vine-ncet în prima fază,

Iar apoi insuflă groază.

Nu mai poți să te-odihnești,

Liniște nu mai găsești,

Te frămânți, ești tulburat,

Și o ți într-un oftat.

Frica că va fi mai greu,

Te frământă și mai rău.

Te sufocă atat de tare

Că și inima te doare.

Nimic nu mai poți să faci,

Zi de zi de tine tragi,

Căci frica te zăpacește,

De putere te sleiește.

Tot cauți și te gândești

Ce soluții să găsești.

Dar mintea ți-e încuiată,

Parcă cum n-a fost vreodată…

Vino la Isus degrabă,

Dă-i ființa ta întreagă.

Frica lumii să o lege,

Și să te elibereze.

Doar frica de Dumnezeu

Este bună dragul meu.

Ea nu este-n felul lumii,

E ‘nceputu-nțelepciunii.

Și nu face rău, ci bine

Dar n-o are orișicine.

E o frică ce te-ajută,

Să rămâi pe calea strâmtă.

Să te poți păzi de rău,

Lângă bunul Dumnezeu.

Pîslaru Cristina

13.09.2018