Pomana- La masă cu Satan

Un obicei păgân ce:

– Distruge relația cu Dumnezeu;

– Distrage atenția de la adevărul expus și proclamat în Scriptură; – Dăunează grav sănătății spirituale, a celui ce practică și permite și perseverează în acest păcat.

Pomana este un OBSTACOL în calea dezvoltări spirituale, o

predică în calea desăvârșirii și o capcană diabolică întinsă celor ce nu:

– Cred;

– Citesc;

– Cercetează. Cuvântul veșnic și viu a lui Dumnezeu.

Pomana este o ofertă tentantă ce adoarme, amorțește și amăgește creștinul. E mai simplu să faci ceva o singură dată de ochii lumii, decât să asculți de Domnul.

Trebuie să subliniem un adevăr istoric, practica pomenilor a apărut după 400 de la moartea Domnului Isus. Odată cu introducerea în învățătura creștină, tot felul de practici care nu au de-a face nici cu Biblia, nici cu practica Apostolilor:

– Icoană sfințită pe preț;

– Lumânare sau sfeșnic;

– Rugăciunea scurtă: „Dumnezeu să-l ierte”;

– Ofrande alimentare, dar și nealimentare (haine, lumină, servicii,

muzică, joc);

– Colaci; se leagă covrigi pe mână;

– Colivă.

Toate sunt obiceiuri împrumutate de biserici de la religiile păgâne. – Doliul, un obicei evreiesc;

– Bocet, un obicei roman;

– Închiderea ochilor, un obicei roman;

– Aruncarea cu țărână.

Pomenile sunt moștenite de la romani. Hristos

ne-a arătat Calea, să mergem pe ea! Să ne depărtăm de la Adevăr, crezând tot felul de învățături nebiblice!

De ce sunt periculoase pomenile?

1. DISTORSIONEAZĂ adevărul lui Dumnezeu;

2. Încurajează DUPLICITATEA, o viață păcătoasă se poate îndrepta prin pocăință, nu prin pomeni după moarte;

3. Ridică tradiția la rang de autoritate și DISTRUG învățăturile clare ale Scripturii;

4. Pomenile țin oamenii în beznă spirituală, departe de lumina Scripturii;

5. Este o lucrare DEMONICĂ, ce lovește în lucrarea de mântuire realizată de Isus Hristos la Golgota;

6. Sunt o cheltuială inutilă, o dovadă a necredinței, un DRUM spre blestem și nenorocire;

7. Un atac DIRECT, îndreptat spre ISUS HRISTOS;

8. Dovada că oamenii preferă ritualul, în locul relației personale cu Hristos.

Pentru a asculta mesajul accesează:

https://www.facebook.com/izvorul.vietii/videos/2221326828090676/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.