100 DE ANI CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI

„acesta să fie pentru voi anul de veselie (anul de jubileu); fiecare** dintre voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare dintre voi să se întoarcă în familia lui.” (Levitic 25:10)

100 DE ANI CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI

Comunitatea credincioșilor baptiști din Știnăpari, județul Caraș-Severin, este în sărbătoare. Biserica din localitate aniversează 100 de ani de la înființare. Cu acest prilej, mulți dintre fiii satului au revenit acasă din toată țara și din diaspora pentru a celebra împreună istoria binecuvântării lui Dumnezeu. Deschiderea oficială a jubileului a avut loc în ziua de vineri, 17 august 2018, iar duminică, 19 august 2018, începând cu ora 09:00, va avea loc momentul festiv al deschiderii oficiale.

Din această Biserică, împreună cu Biserica din comuna Cărbunari, s-au ridicat nu mai puțin decât 20 de slujitori ai lui Dumnezeu:

1. Nicolae Muntean

2. Gheorghe Schinteie

3. Nicolae Rață

4. Ilie Bâtea

5. Mihai Copăcean

6. Gheorghe Andrițoi

7. Nicolae Constantin – Timișoara

8. Mihai Sârbu – Irimia – SUA

9. Corin Izvernariu – Melbourne, Australia

10. Matei Istudor, Jr. – Atlanta, GA, SUA

11. Tiberius Rață – prof. dr. la Grace Seminary, Warsaw, IN, SUA

12. Cristian Gheorghe Rață – prof. dr. la Torch Trinity Graduate University şi Pastor la Seoul Union Church

13. Ovidiu Copocean – Reșița

14. Ghiță Schinteie – Timișoara

15. Remus Runcan – Timișoara

16. Marius Retezan – Timișoara

17. Florin Dragomir – Kitchener, Ontario, Canada

18. Daniel Pau – Globu Craiovei

19. Marius Cimpoae – Timișoara

20. Doru Schinteie – Anina, Caraș-Severin

În prezent, Biserica din Știnăpari este păstorită de către fratele Nelu Damian, iar diaconul acesteia este fratele Ion Bilav, cel care ocupă și funcția de viceprimar al comunei.

Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare frumoasă, să o facă să propășească și Evanghelia să fie auzită și primită de cât mai mulți oameni care au nevoie de Dumnezeu!

Marius C. Cimpoae

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.