10 versete* din Biblie care mă ajută să înlătur frica

10 versete* din Biblie care mă ajută să înlătur frica atunci când apare. Le poți scrie și tu ca să le ai la îndemână.

„Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine!
Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu te voi întări, te voi ajuta și te voi sprijini
cu credincioșia dreptei Mele!”
Isaia 41:10

„Dar, când mi‑e teamă, mă voi încrede în Tine.”
Psalmii 56:3

„Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, prin mijlocire și
rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre
înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește
orice înțelegere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus.”
Filipeni 4:6-7

„Căci Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de frică,
ci de putere, de dragoste și de stăpânire de sine.”

2 Timotei 1:7

„Dar acum, așa vorbește Domnul, El, care te‑a creat, Iacov;
El, care te‑a întocmit, Israel: „Nu te teme,
căci Eu te‑am răscumpărat; te‑am chemat pe nume,
ești al Meu. Când vei trece prin ape, voi fi cu tine;
când vei trece prin râuri, ele nu te vor îneca,
iar când vei umbla prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va mistui.
Căci Eu sunt Domnul , Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel,
Mântuitorul tău. Eu dau Egiptul ca preț pentru
răscumpărarea ta, Cuș și Seba în schimbul tău.”

Isaia 43:1-3

„Eu L‑am căutat pe Domnul , și El mi‑a răspuns;
m‑a scăpat de toate temerile mele.”

Psalmul 34:4

„Domnul, Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate izbăvi!
El va tresălta de bucurie pentru tine, te va liniști cu dragostea Lui
și Se va bucura pentru tine cu un strigăt de bucurie.“

Țefania 3:17

” Mă voi culca și voi adormi în pace, căci numai Tu,
Doamne , mă faci să locuiesc în siguranță.”

Psalmii 4:8

„Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii , nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă creație nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!”

Romani 8:38-39

„Celui statornic Tu îi asiguri pacea – da,
pacea, căci se încrede în Tine.”

Isaia 26:3

*traducerea versetelor este din limba engleză, așa cum au fost în articolul original.

Autor: Lisa Proch

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la 10 versete* din Biblie care mă ajută să înlătur frica

  1. Cu Dumnezeu depășesc orice frica

  2. Valeria Iancu spune:

    A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

Comentariile sunt închise.