Sub cruce

Îmbrăţişez piciorul crucii arse

Strivită de atâta suferinţă,

Pe care Scumpul Domn Iubit

Mi-a dat iertare şi credinţă .

Aş vrea s-o-ntreb despre Mântuitor

Dar, vechiul strai ce-l poartă îmi vorbeşte

Despre o suferinţă cum nicicând n-a fost,

Şi-n care, nimeni, nu se regăseşte.

Îmi sprijin capul de al ei picior,

Să-I caut plânsul, blândului Păstor,

Să-I aud glasul cum mă strigă…

…Şi-n gând, mă înfior…

O cruce! Şi atâta suferinţă!

Pentru Acel ce ne-a iubit;

A suferit s-avem credinţă

Şi dreptul de întâi născut.

Ii simt în Duh a Sa durere

Mi-e greu să mă gândesc la El,

În clipele cele mai grele,

La Domnul nost’, Emanuel.

O simt jelită vechea cruce,

Şi lacrimile Lui le simt …

Dar, o lumină mă conduce

La Învierea din mormânt,

La zorii zilei glorioase,

Mirarea celor trei Marii,

‘Nvierea Domnului în slavă

Promisiunea, că va reveni.

Mă strâng mai tare lângă cruce,

Mi-acopăr faţa-n vechiul ei,

L-aştept sub ea, c-a suferit cu Domnul,

Mă-nchin în Duhul Sfânt ce lângă EL mă duce.

Autor: Sanda Tulics | Album Pietre Albe

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Sub cruce

  1. La cruce am primit pacea!

Comentariile sunt închise.