Atâtea lecții mi-ai dat Doamne

Atâtea lecții mi-ai dat Doamne
Și totuși nu am învățat
Să mă încred deplin în Tine
Ci nu în omul ce-i schimbat!

Vor trece, poate ani la rând
Până voi fi matur la minte
Să pot pricepe că în lume
Nu voi găsi vreun alt părinte!

Am plâns trântit, ascuns în rugă,
În odăița minții mele,
Am priceput că pe pământ
Nu-i bine să te-ncrezi în stele!

M-am văzut încolțit de lupi
Și de acele vulpi șirete,
De-acolo dintre acele fiare
Tu mi-ai zidit spre ceruri trepte!

Nu am avut părinți sau frați,
Surori sau prieteni lângă mine,
Printre suspine și oftări
Te-am observat Isus, pe Tine!

De m-a durut lăuntrul trist
Cu rănile-i usturătoare,
Am înghițit lacrimi din plâns
Cerșind la oameni alinare!

De mi-am expus pripit nevoia
Purtat de simțul compătimirii,
Nu m-am ales decât cu vorbe
Și cu reproșuri ale rușinii!

Am învățat pe totdeauna
Că omul nu te bagă în seamă
Când are pe la masa lui
Amici, oameni mai de gală!

Am priceput cu-ntârziere
Că nimeni nu te va susține
Când educația creștină
Te face să nu minți din fire.

De ești un diplomat prin vorbe
Ai lumea pusă la picioare,
Dar s-ar putea să nu găsești
În mersul tău, drumul spre soare!

Mai bine să rămân pragmatic
Spunând la oameni adevărul,
Decât fățarnic și frumos
Să-mi mint dogmatic auditoriul.

Nu știu cât va mai fi să port
În trupul meu durerea vieții,
Dar știu că Tu îmi ești Isus
Speranță-n zorii dimineții!

Mi-a mai rămas s-aștept răpirea,
S-aud o trâmbiță divină,
Va fi o zi a revederii
Cu-acei ce-s duși pentru odihnă.

Până atunci mai cânt de jale
Și scriu prin ceasurile nopții,
Îți mulțumesc din suflet Doamne
Că nu m-ai dat pe mâna morții!

Aștept o dimineață caldă
Cu ciripit de păsărele,
Dar cea mai mare așteptare
E zborul tainic printre stele!

Să nu mă lași în voia firii
Să dorm departe de lumină,
Iubesc nespusa Ta venire
Cu-mpărăția ce-o să vină!

Daniel Hîrtie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Atâtea lecții mi-ai dat Doamne

  1. Minunate versuri

    Apreciază

Comentariile sunt închise.