Cuvintele

Cuvintele-s ființe vii

Ce le-am creat la întâmplare.

Le-am spus ușor la supărare

Crezând că-s vorbe trecătoare;

Dar greu atârnă-n veșnicii.

Cuvintele-s un rod firesc

Născut din gându-mi pământesc

Ce mă urmează ceas de ceas.

Rostindu-le la orice pas

Eu mângâi inimi sau lovesc,

Eu vindec răni sau otrăvesc.

Și uit mereu să mă gândesc:

În urma lor ce-o fi rămas?

Cuvintele… m-or osândi

Și veșnic m-or învinui

La Judecata viitoare,

De le privesc cu nepăsare.

Și tot ce-am spus cu-nverșunare

Și toate vorbele ușoare

Va trebui să le plătesc;

De nu voi vrea în închinare

De ele să mă pocăiesc.

Cuvintele-s jurați cerești:

Ai grijă, gură, ce rostești.

Mai bine roagă-te mereu

Să spui doar ce vrea Dumnezeu.

A. Prelipcianu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cuvintele

  1. Pingback: Cuvintele — Ciprian Barsan – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

  2. Ai grija ce cuvinte folosesti

    Apreciază

Comentariile sunt închise.