CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ALES PARTEA A III-A

„Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” Efeseni 1:4

Până nu înţelegi cu claritate când te-a ales Dumnezeu, nu-ţi vei putea aprecia din plin poziţia. Odată ce ai înţeles acest lucru, multe din întrebările tale fără răspuns vor fi adresate, precum: „De ce văd lucrurile atât de diferit?” sau „De ce mă simt obligat să merg mai departe în timp ce ceilalţi par mulţumiţi rămânând pe loc?” Ia aminte: ” În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după Hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale…” (Efeseni 1:11) Am fost „culeşi cu mâna”. Ai fost „ales” pentru că Dumnezeu a avut un scop pe care tu trebuie să-l împlineşti. Acesta este motivul pentru care ai supravieţuit. Acesta este motivul pentru care te ridici de fiecare dată când vrăjmaşul doreşte să te distrugă.

Este important să înţelegi acest lucru din două motive:

1) Dacă ai impresia că Dumnezeu te-a ales pentru că eşti un mare războinic al rugăciunii sau pentru că citeşti Biblia ore în şir sau pentru că ai un caracter admirabil, atunci în clipa în care vei şovăi, vrăjmaşul te va lovi şi convinge că nu mai eşti cel ales;

2) Cunoscându-ţi statutul înaintea lui Dumnezeu, poţi spune: „Ori de câte ori reuşesc sau nu, pot merge înaintea Sa, pentru că m-a ales.” Extraordinar! Vrăjmaşul nu doreşte să afli aceste-informaţii, pentru că îţi vor schimba modul de gândire, perspectiva şi încrederea!

Fiul risipitor se săturase. De aceea a spus: „Chiar dacă sunt pe drumuri şi miros a porci, în clipa asta mă voi întoarce la tatăl meu. Chiar dacă am păcătuit şi am făcut alegeri greşite, el este tatăl meu şi mă iubeşte.” Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru tine.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ALES PARTEA A III-A

  1. liliana zice:

    A republicat asta pe Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?.

    Apreciază

Comentariile sunt închise.