Nu ți s-a întâmplat niciodată ca cineva să-și deschidă puțin sufletul, să îți împărtășească o întâmplare în urma căreia suferă sau se bucură, să îți mărturisească o greșeală, iar tu să nu faci altceva decât să te gândești la cât de bun ai fi fost tu în locul acelei persoane, cât de bine ai fi ales tu si câte greșeli ai fi evitat?

La o privire superficială aruncată în viața celorlalți, totul pare mai bun, mai frumos și mai ușor. Parcă nici problemele nu sunt probleme.

Nu e așa.

Suntem în exterior, vedem exteriorul, nu ce se întâmplă în spate; asta doar încercăm să dibuim pe întuneric. Iar uneori doar comparăm situația și experiența cu ceea ce trăim noi. Dar nu ne putem măsura bucuriile și nici suferințele, astfel nici nu le putem compara.

Prin definiție, empatia este „capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile și gândurile unei persoane, ca și cum le-am trăi noi”.

Ceea ce nu este foarte ușor.

Parcă nu-mi vine să cred în empatie. Nu cred că o persoană din exterior se poate pune în locul meu și poate trăi ceea ce trăiesc eu.

Pentru că suntem oameni, diferiți, imperfecți. Ne schiopătează fiecare calitate în parte.

Eram uneori supărată când oamenii nu mă înțelegeau. Parcă prindeau puțin ideea, dar nu era suficient pentru mine, voiam ceva deplin.

Mă bucur că Isus cunoaște și înțelege în întregime. Dacă oamenii cunosc și înțeleg parțial, oferă ajutor parțial. Dar El oferă și ajutorul care acoperă întregul.

Sursa:

https://flowersandbibletime.wordpress.com/2018/05/30/despre-empatie/?preview=true