Zdrobirea formează caracterul

„Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit” (Psalmul 51:17)

Când ne supunem planului lui Dumnezeu pentru viața noastră, El ne dă puterea să ajungem la potențialul nostru deplin prin înfrângerea acelor laturi ale voinței noastre încăpățânate care trebuie să fie supuse Lui. Când aceste laturi sunt zdrobite, puterea Lui din viața noastră este eliberată si lucrurile încep să se schimbe în bine.

Puterea și talentul fără caracter și direcție i-au distrus pe mulți. Probabil cunoști și tu asemenea persoane. Ai grijă; dacă talentul îți guvernează caracterul, vei da de necaz. Chiar dacă un cal este campion cu panglică albastră, dacă nu ascultă de glasul stăpânului și voința lui nu a fost zdrobită, puterea sa pune în pericol atât propria sa ființă, cât și pe a celor din jurul său.

Planul lui Dumnezeu pentru tine este de a acționa doar la vocea sa. Vei auzi multe păreri, dar pentru a câștiga în viață, trebuie să fii condus numai de Dumnezeu. Asta necesită smerenie, „El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept. El învață pe cei smeriți calea Sa” (Psalmul 25:9).

Pentru a aduce roade,pentru a atinge performanțe maxime trebuie să fii strunit și direcționat. Așadar, te zdrobește Dumnezeu? Te ține El în frâu spunându-ți: „Nu mai poți trăi așa, făcându-ți voia, pentru că Eu am planuri pentru tine”?

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți, deci, pe Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19-20).

Trif Samuel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Zdrobirea formează caracterul

  1. Pingback: Zdrobirea formează caracterul — Ciprian Barsan – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Comentariile sunt închise.