Există o vorbă în popor că cine te iubește te acceptă așa cum ești. De la ideea de standard al dragostei noastre față de partenerul de viață, iubit/iubită sau oameni, până la dorința de reproș atunci când cineva îndrăznește să spună că un anumit comportament din viața noastră nu e bun și ar trebui schimbat, contextele în care folosim vorba aceasta sunt diverse. Uneori am ascuns-o sub masca justificării, a milei, ori a iubirii de sine sau a mândriei, alteori i-am oferit chiar statutul de dragoste necondiționată, fapt asupra căruia doresc să mă opresc.

Societatea postmodernistă cu ideologia neo-marxistă a reușit să influențeze perspectiva omului despre cum arată caracterul moral sau etic, astfel multe virtuți au fost golite de sens sau devalorificate. Dragostea nu a fost ocolită, ba dimpotrivă martirizată este puțin spus datorită extremei pervertiri produse asupra înțelegerii umane despre această virtute. Aș aminti aici câteva mijloace prin care este înfăptuită această crimă:

-filmele holywood-idiene dramatic-romantice. De cele mai multe ori scenariile ne prezintă dragostea ca o pură atracție fizică dintre un bărbat și o femeie. Mai nou, găsim și câteva ecranizări a unor așa numite povești de dragoste reale dintre persoane de același sex. Urmărind acțiunea filmului, vedem că în calea împlinirii dragostei se ridică multe obstacole care trebuie depășite: unul dintre protagoniști este căsătorit, ce facem? Comitem adulter și apoi divorțăm; alteori ucidem, înșelăm oameni, mințim, facem tot ce este necesar pentru ca dragostea noastră să fie împlinită. Și prin ce este reprezentat apogeul? Întreținerea unei relații sexuale (care, de cele mai multe ori e în afara mariajului). Astfel de filme rulează în cinema zilnic și sunt difuzate 24/24 prin intermediul televiziunii. La astfel de filme ne uităm.